8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului. Ce este interzis să faci în această zi. Vei avea mare ghinion

de:
07 sept. 2020
8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului. Ce este interzis să faci în această zi. Vei avea mare ghinion

Nașterea Maicii Domnului se sărbătorește pe data de 8 septembrie. Aceasta este una dintre cele mai importante figuri deminine ale creștinității și totodată este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie.

În calendarul arhaic, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este cunoscută sub denumirea de Sfântă Maria Mica şi este echivalentă încheierii anotimpului de vară şi începutul celui tomnatic.

Astfel, în ziua de 8 septembrie, credincioşii merg la biserică, de dimineaţa, pentru a asculta slujba şi pentru a se închina la icoana Maicii Domnului, iar în funcție de fiecare zonă de proveniență, românii respectă o serie tradiții, obiceiuri, dar și superstiții.

Spre exemplu, în credinta populară, această sărbătoare reprezintă despărțirea dintre vara şi toamnă, momentul în care se dă startul lucrurilor agricole de toamnă şi momentul în care noul anotimp începe să îşi intre în drepturi.

În același timp, 8 septembrie este ziua în care unele pasari precum randunelele isi pregatesc calatoria spre tarile calde, iar gazele si reptilele se retrag in pamant. Mulți spun că această zi mare de sărbătoare este ziua în care vremea începe să se strice, devenind capricioasă și mai răcoroasă, cum se întâmplă în fiecare toamnă.

Ce este interzis să faci de 8 septembrie

La fel ca fieare sărbătoare religioasă din România, Nașterea Maicii Domnului vine și ea cu o serie de superstiții

Încă din cele mai vechi timpuri se spune că în această zi, nu este bine să aprinzi focul în casă, căci se spune că acest lucru va aduce ghinion și boală.

De asemenea, un alt lucru de care trebuie să ținem cont în această zi mare de sărbătoare este munca. Sunt interzise activitățile ce țin de munca în gospodărie. În cazul bărbații, aceștia nu au voie să meșterească, iar femeile nu au voie să spele, coase.

În cazul în care nu sunt respectate aceste lucrui, se spune în popor că se va atrage răul asupra lor și a familiei lor.