Scena politică este în continuare măcinată de lupte între partide și se pare că în februarie vom avea parte de o foarte mare surpriză. Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan a declarat în direct la Antena 3 că Ludovic Orban va demisiona în luna februarie a anului 2020.
Acesta a insistat chiar pe această idee, dar a dorit să sublinieze că noul premier va fi tot Ludovic Orban, iar demisia lui este doar un pas spre forțarea alegerilor anticipate.
Rareș Bogdan a afirmat la Antena 3 că, deși nu poate face el anunțul oficial, acum vorbim despre guvernul Orban I, căci tot Ludovic Orban va fi premierul desemnat pentru formarea unui nou guvern, după alegerile anticipate.
Europarlamentarul spune că PNL mai are nevoie de 24 de voturi pentru a fi siguri de demersul lor și că, atunci când le vor avea, vor declanșa procedurile pentru alegerile anticipate.