A crescut vârsta de pensionare pentru mai mulți români. Totul este prevăzut într-un proiect de Ordonanță de Urgență, adoptat, astăzi, de senatori. Pentru a intra în vigoare este nevoie și de votul Camerei Deputaților.
Este vorba despre persoanele de sex feminin din învățământ. Femeile au ocazia de a ieși mult mai târziu la pensie, odată cu bărbații.
Peersoanele din învățământ beneficiază de pensie pentru limită de vârstă. Femeile se pensionează la 60 de ani, dar, acum, vor avea posibilitatea să muncească până la 65.
Acest lucru nu înseamnă că, în anumite condiții, ele nu se pot pensiona și mai devreme. Pensionarea se poate face și în timpul anului școlar, cu aprobarea consiliului de administrație al unității de învățământ, respectiv al inspectoratului școlar.
Aceștia pot opta pentru a desfășura activități didactice, salarizate prin plata cu ora, după împlinirea vârstei standard de pensionare.
Mai mult, potrivit legii, personalul didactic pensionat din învățământ beneficiază de asistență medicală și de acces la casele de odihnă și la bazele de tratament ale cadrelor didactice.
Pentru a se aplica, proiectul trebuie să fie adoptat de Camera Deputaților și promulgat de președintele Klaus Iohannis.