La 20 de ani, Selly este de milionar, atât în vizualizări, cât și în euro. La fel și prietenul său, Dorian Popa. Cei doi și-au unit forțele și au scos pe 1 iulie o nouă piesă, cu care au dat lovitura. În mai puțin de 24 de ore, a strâns peste 500.000 de vizitatori și a ajuns deja pe locul 4 în trending Youtube.
Piesa aparține 5GANG, trupa lui Selly, feauturing Dorian Popa și se numește Porsche.
Cu peste 10 milioane de urmăritori pe toate platformele, 5GANG și Dorian Popa reprezintă două prezențe unice în România, ce au reușit să doboare mai multe recorduri din online-ul românesc.
5GANG este cea mai iubită și apreciată trupă din România în rândul adolescenților. În urma succesului avut pe YouTube cu vlog-urile create și datorită expunerii din rețelele sociale, membrii trupei s-au reorientat către realizarea unor produse muzicale care, în final, s-au bucurat de un succes enorm.
Piesele „DM”, „Story” sau „SOS” au reușit performanța de a ajunge de fiecare dată pe locul 1 în trending-ul YouTube România. Succesul din mediul online s-a concretizat și fizic odată cu susținerea celor două concerte de la Arenele Romane, unde au cântat în fața a peste 10.000 de oameni.
Dorian Popa este unul dintre cei mai urmăriți artiști și vloggeri din spațiul online. Cu un număr de peste 2.3 milioane de subscriberi pe YouTube, acesta s-a bucurat de numeroase colaborări cu nume mari din industria muzicală precum Ruby, What’s UP, Giulia Anghelescu, Amna sau Liviu Teodorescu.
“Porsche” este o piesă cu o producție semnată de Quick, omul din spatele celor mai mari hituri 5GANG, iar de data aceasta pe piesa se regăsesc doar 3 din cei 5 membrii 5GANG.