De ceva vreme circulă tot mai multe zvonuri că Mario Fresh și Alexia Eram s-au despărțit. Acum lucrurile încep să prindă tot mai mult contur. Fiica Andreei Esca s-a aflat zilele acestea la mare și s-a distrat la maxim în Nuba, dar fără iubitul ei.
Mario Fresh este concurent în emisiunea de pe Antena 1, Splash! Vedete la apă. În ediția de duminică seara, acesta a fost prezentat ca fiind foarte apropiat de una dintre colegele sale, pe care chiar a ținut-o de mână. Este vorba despre Chelsea, jucătoare de polo. Frumoasa moldoveancă de peste Prut pare să-l placă destul de mult pe iubitul fiicei Andreei Esca.
De altfel, aceasta a stat foarte multe la antrenamente cu Mario Fresh și el a fost cel care a convins-o să sară de pe platforma de 10 metri.
“Mario chiar m-a motivat mult. Adică de nebună nu m-aș duce singură și nici nu m-aș duce dacă chiar era Claudia jos și mă motiva”, a spus Chelsea, care atunci când a sărit Mario în apă a spus că are foarte mari emoții pentru el.

La rândul lui, tânărul a spus că el nu a fost atent la săritura colegei sale pentru că se uita doar la ea, aceasta fiind extrem de atrăgătoare.
Alexia Eram nu a dorit să-i transmită niciun mesaj de încurajare, dar cei de la Antena 1 au prezentat filmări cu părinții și sora lui, ceea ce a dat drumul la și mai multe speculații. Fiica Andreei Esca a postat pe Instgram fotografii cu ea foarte fericită și îmbrăcată într-o ținută extrem de sexy.
Așadar mai formează oare Mario Fresh și Alexia Eram un cuplu? La prima vedere pare că nu.