Valul 4 se apropie vertiginos, iar numărul infectărilor cu coronavirua a început să crească foarte mult și foarte rapid. Deja secțiile ATI s-au umplut din nou și asta în special pentru că oamenii vin foarte târziu la spital, când deja plămânii le sunt afectați.
Valeriu Gheorghiță și Raed Arafat au lansat o serie de avertismente cu privire la valul 4 și au rugat populația să se vaccineze. Deja se vorbește despre a treia doză, asta în contextul în care doar 25% din populația României este imunizată. Restul de 75% nu pare să dorească să-i fie administrat vaccinul.
În acest context dificil, premierul Florin Cîțu vorbește tot mai mult despre introducerea imunizării obligatorii. Același lucru s-a întâmplat și în Grecia, dar și în alte state, care au impus personalului medical, dar și din alte sectoare care vin mult în contact cu oamenii să se vaccineze.
O soluție de acest tip se vrea a fi adoptată și în România. Momentan poziția premierului nu a fost una fermă în acest sens, dar spre asta se tinde și probabil acolo se va ajunge, dacă numărul infectărilor va continua să crească.
“Cred că nu doar personalul medical, dar şi personalul din învăţământ şi personalul din MAI, MApN, angajaţii care lucrează pentru Guvern ar trebui ca toţi să fie vaccinaţi sau să fie testaţi. Este varianta pe care eu o voi propune, voi vedea în funcţie de discuţiile cu specialiştii care o să fie varianta aprobată, vom discuta şi în coaliţie. Dar eu cred că acolo unde intrăm în contact cu cetăţenii, trebuie să fim responsabili”, a declarat Florin Cîţu sâmbătă, în cadrul unor declarații de presă.
Premierul se află astăzi la Botoșani și încă își face campanie pentru președinția PNL. Alegerile vor avea loc pe 25 septemebrie și este mare favorit în a prelua funcția de la Ludovic Orban, actualul lider al liberalilor.