Oana Roman își ține constant fanii la curent cu greutățile, dar și bucuriile din viața sa, iar recent, vedeta a anunțat că nu se simte prea bine, motiv pentru care a apelat la o mână de ajutor din partea medicilor.
Fiica lui Petre Roman mărturisea că de câteva zile resimte oboseală în orice, iar pentru a nu ajunge într-o stare mai gravă, vedeta a decis să își facă niște analize.
Una dintre marile probleme cu care s-a confruntat Oana Roman a reprezentat-o tiroida, iar vedeta se temea de faptul că ar putea reîntoarce la tratamentul de până acum și din păcate chiar asta s-a întâmplat.
”M-am hotărât să mă duc să-mi fac niște analize pentru că nu mi-am făcut de 8-9 luni, mâine dimineață mă duc la spital, să-mi fac un set de analize, să-mi ia sânge că mi-e să n-am iar probleme”, povestea Oana Roman la InstaStory.
În final, medicii au constatat că vedeta suferă de lipsă de fier, iar colesterolul ei este mai mare decât valoarea normală. Și la tioridă medicii au stabilit că Oana Roman mai are mici probleme, motiv pentru care va fi nevoită să își reia tratamentul de până acum.
Vedeta nu mai este însă îngrijorată, recomandându-le fanilor săi ca atunci când simt că ceva este în neregulă, să meargă direct la medic.
”Am lipsă de fier, trebuie să iau niște suplimente cu fier. Am colesterolul un pic mărit. Mă mir, pentru că eu, nici când aveam 25 de kilograme mai mult decât am acum, nu am avut colesterolul mare niciodată. În ceea ce privește tiroida am o mică problemă, pentru care trebuie să reiau tratamentul. Nu este nimic de îngrijorat.
Eu am avut hipertiroidie, nu hipotiroidie, deci nu iau Euthyrox. M-ați întrebat ce tratament iau, dar vă sfătuiesc să mergeți la medic”, a spus vedeta pe rețelele de socializare.