Am aflat când va fi înlocuită Andreea Esca definitiv de la pupitrul Știrilor PRO TV. Va fi scoasă la „pensie” forțat

28 iul. 2022
Am aflat când va fi înlocuită Andreea Esca definitiv de la pupitrul Știrilor PRO TV. Va fi scoasă la
Andreea Esca a optat recent pentru un nou look

Peste un an, Andreea Esca va împlini 50 de ani, dar arată mai bine ca niciodată. Aceasta face Pilates, urmează un regim alimentar strict și are mare grijă de pielea sa. Vedeta Știrilor PRO TV vrea să țină cât mai mult timpul pe loc și să rămână în prim plan, chiar și până la 90 de ani dacă se poate.

Noul management de la PRO TV a venit cu multe schimbări, care i-au luat pe mulți prin surprindere. Vedete consacrate ale postului au rămas fără contracte, ceea ce a arătat că oricine poate fi înlocuit oricând. În ceea ce o privește pe Andreea Esca, aceasta ar mai avea postul asigurat cel puțin zece ani de acum înainte, dacă nu se întâmplă modificări dramatice în cifrele de audiență.

Practic de 20 de ani, Știrile PRO TV pe care ea le prezintă au cea mai mare cotă de piață. Oricât au încercat cei de la Antena 1 să se reinventeze și să aducă inovație la Observator nu au reușit. Alessandra Stoicescu este mult mai puțin populară decât rivala ei de la PRO TV, astfel că momentan nu este nicio șansă ca Andreea Esca să fie înlocuită.

Cât timp ar mai vrea Andreea Esca să prezinte Știrile PRO TV

Întrebată de actorul Marius Manole, în cadrul unui interviu online, cât timp va mai rămâne la pupitrul știrilor, vedeta PRO TV a răspuns prompt.

„Eu cred că până te dau afară sau îți găsesc un înlocuitor. În America am văzut că au emisiuni și la 90 de ani. În alte țări mult mai mult preț pe… să fii tânără, să arăți bine. Depinde și de emisiune. Dacă e vorba de știri, cred că poți să prezinți până mai târziu, pentru că este vorba despre credibilitate, despre ceea ce spui și nu neapărat de cât de frumoasă ești”, a spus ea.

Andreea Esca a povestit și că la un moment dat și-a dorit să facă un talk-show al său, dar s-a răzgândit rapid pentru că un astfel de proiect ar fi obligat-o să renunțe la știri. Și nu era dispusă să riște

„Am vrut la un moment dat să îmi fac un talk-show, dar mi-am dat seama că vreau să îl fac foarte bine şi asta însemna să renunţ la ştiri şi să fac doar asta. Şi nu pot să fac asta, aşa că am abandonat. Ştirile sunt ştiri orice s-ar întâmpla. Emisiunile pot avea succes un sezon şi după nu știi dacă mai merge și sezonul următor.

Iar eu nu sunt atât de deschisă la risc, nu mă simt confortabil cu ideea asta. Am contract pe o perioadă nedeterminată, iar salariul, nedeterminat”, a conchis Andreea Esca.