La 35 de ani, Andreea Mantea se poate declara o femeie împlinită din punct de vedere profesional. Este probabil cea mai apreciată vedetă Kanal D și are și foarte multe contracte de imagine, care-i aduc venituri suplimentare consistente. Pe plan sentimental, însă a tot avut probleme.
În urma show-ului Burlăcița, ea a trăit o poveste de dragoste cu luptătorul Cristi Mitrea, din care a rezultat un băiețel superb, David. Bărbatul nu a dorit să recunoască mult timp copilul, iar în timpul relației a și bătut-o pe Andreea Mantea, terorizând-o de multe ori și din punct de vedete mental.
Cei doi s-au despărțit, iar după un timp prezentatoarea de la Casa Iubirii și-a găsit liniștea în brațele unui producător Kanal D, asta după ce nici relația cu cântărețul Ștefan Stan nu a mers. Și când toată lumea se aștepta că va urma o nuntă, a urmat o despărțire.
Ultimele zvonuri, care au ajuns și la ușa redacției VoxBiz.ro arată că Andreea Mantea ar fi curtată de un bărbat, cu care chiar încearcă să construiască o poveste frumoasă. Acesta ar fi din lumea business-ului.
În urmă cu aproximativ o lună, ea a fost invitată la Teo Show și a dat ceva semne și acolo că ar fi cineva în viața ei în momentul de față, cineva care-i aduce liniște. O surpriză mare pentru toată lumea, fiind despărțirea de fostul iubit nu este foarte veche.
„Elena, hai să-ți spun o chestie. Azi a lăsat să-i scape o informație această domnișoară (n.r. Andreea Mantea). A zis așa: ‘Băi, sunt liniștită și relaxată, în viața mea exterioară nu e liniște și pace, dar în capul meu e. Și n-am reușit să scot mai mult de la ea. Poate o întrebi tu”, i-a spus Teo Trandafir Elenei Merișoreanu în emisiune.
„În momentul în care ești înconjurat de iubire, de atât de multe sentimente frumoase, în momentul în care vezi cum se plac doi oameni, cum se atrag, cum se cunosc ei acolo, e fantastic. Parcă plutești și tu.”, a fost replica misterioasă a Andreei Mantea care nu a dorit să dea detalii suplimentare.