Mihai Bendeac a șocat pe toată lumea. A recunoscut public ce orientare sexuală are: îi plac femeile sau bărbații. Cum a fost surprins

de:
17 iul. 2022
Mihai Bendeac a șocat pe toată lumea. A recunoscut public ce orientare sexuală are: îi plac femeile sau bărbații. Cum a fost surprins

De-a lungul anilor au tot existat zvonuri referitoare la orientarea sexuală a lui Mihai Bendeac, însă actorul nu a confirmat și nici infirmat informațiile, cel puțin până acum.

Sunt fani ai actorului care nici măcar acum nu știu dacă acesta este atras de femei sau de bărbați, însă acum aflăm și care este adevărul. Mihai Bendeac a fost cel care a adus în discuție subiectul și a explicat de unde a început totul.

Nu, nu a fost surprins în compania unui bărbat, ci pur și simplu a jucat un rol. Cu ani în urmă, Mihai Bendeac juca personajul Mircea Solcanu de la Mondenii, iar de acolo au apărut fel de fel de povești.

Pentru că personajul era gay, s-a zvonit că și Mihai Bendeac ar fi la fel, iar de aici părerile au fost împărțite, deși a fost doar un simplu rol, așa cu povestește el.

”Totul a plecat de când eram la „Mondenii”, unde făceam un personaj care se numea Mircea Solcanu. Şi era prima dată când oamenii vedeau la televizor un actor interpretând un personaj gay!

Mihai Bendeac a recunoscut orientarea sa sexuală

Ştiu că scheciul respectiv a fost primit uluitor, a doua zi toată lumea folosea expresia „La naiba, la naiba!”, iar oamenii au considerat că am interpretat personajul atât de bine încât este imposibil să nu fiu… În primă instanţă, da! (Dacă l-a deranjat acest lucru) După care am avut numai avantaje… şi cu gagicile, crează o curiozitate, bă, asta chiar o fi…?”, a mărturisit Mihai Bendeac în cadrul unui podcast.

În ciuda explicațiilor aduse însă, actorul a preferat din nou să își bage în dilemă fanii și a preferat să spună că orice comentariu este cât se poate de adevărat, lăsând astfel loc de interpretări din nou.

”În mod sigur nu sunt heterosexual, în mod sigur nu sunt gay, mă rog, homosexual, în mod sigur nu sunt transexual, în mod sigur nu sunt lucrurile care se termină cu „fil”! Aceste comentarii sunt adevărate!”, a mai dezvăluit el.