Frații Dedeman au dat o nouă lovitură financiară. Pe lângă profitul magazinului de bricolaj care este într-o continuă creștere, Dragoș și Adrian Pavăl au făcut o nouă investiție, în premieră.
Dacă alte mari firme din România se închid, sau sunt afectate economic, iată că Dedeman se extinde și mai mult. Cei de la profit.ro au aflat că frații Dedeman au demarat o nouă investiție.
Dragoș și Adrian Pavăl au lansat firma Navaria Ceramics, care se ocupă cu fabricarea plăcilor și dalelor din ceramică. Pentru clienții care nu știu încă, o mare parte dintre plăcile ceramice sub brandul Navaria Ceramics sunt deja vândute în magazinele Dedeman.
Dacă vă întrebați care este domeniul principal de activitate al Navaria Ceramics, ei bine, firma se ocupă cu fabricarea materialelor de construcții de argilă. Practic, activitatea principală este fabricarea plăcilor și dalelor din ceramică.
Și nu e de mirare că frații Dedeman se extind. Să nu uităm că recent, cei doi au încheiat și un parteneriat cu omul de afaceri Ionuț Dumitrescu și firma acestuia, Element Industrial, prin care dezvoltă și vând parcuri industrial-logistice lângă orașe mari din țară.
Mai mult de atât, Dragoș și Adrian Pavăl și-au extins investițiile și în domeniul construcțiilor, cu firma Cemacon, dar și în domeniul industriei cu Alro. Cei doi s-au axat și pe viticultură, cu firma Purcari Wineries, dar și pe restructurare companii cu firma ROCA Investmens.
Frații Dedeman au intrat și pe piața colectării de deșeuri cu Ecorep Group, dar și pe piața panourilor fotovoltaic cu Simtel și în traposrt cu Transport Grade Services.
De asemenea, cei doi antreprenori au mai achiziționat recent și un teren de 64 de hectare în județul Ilfov, aceasta fiind una dintre cele mai mari suprafețe de teren destinat construcțiilor tranzacționată în ultimii ani în România.