Kanal D a rămas în acest an fără Survivor România, după ce compania care deține PRO TV a reușit să obțină dreptul de difuzare al show-ului produs de Acun Medya. A fost o lovitură fatală, pentru că era producția principală a turcilor. Mai exact era programul care le aducea cea mai mare audiență, dar și cei mai mulți bani.
Kanal D a reușit să găsească soluții, însă. Dan Negru și-a dat demisia de la Antena 1, unde lucrase timp de 20 de ani, pentru că nu s-a mai simțit apreciat și a acceptat să lucreze cu rivalii. Iar rezultatele sunt cu mult peste așteptări. Cine s-ar fi gândit că ajunge atât de repede lider de audiență.
Survivor România va continua la PRO TV sau cel puțin asta arată informațiile primite până acum. Înscrierile au început, dar un nou sezon va începe abia anul viitor în luna ianuarie. Până atunci Kanal D câștigă teren cu quiz show-ul lui Dan Negru.
Conform datelor furnizate de Kantar Media, Kanal D a fost aseară lider de piață cu “Jocul cuvintelor cu Dan Negru”, atât în rândul publicului din întreaga țară, cât și la orașe.
Ediția de aseară a emisiunii prezentată de Dan Negru a adunat în fața micilor ecrane, în minutul de maximă audiență, peste 1.7 milioane (1.731.000) de telespectatori din întreaga țară. O medie de 905.000 de fani ai celui mai iubit quiz show din istoria televiziunii mondiale au intrat aseară, în fiecare minut al difuzării, în “jocul cuvintelor”.
Joi, 30 iunie, în intervalul orar 22:30 – 24:00, Kanal D a fost lider de piață, inregistrând 5,2% rating și 18,1% cota de piață, pe targetul All Urban, și 5,1% rating și 17,4% cota de piață, pe targetul Național.
În ceea ce privește audiența pe întreg parcursul zilei, Kanal D s-a clasat pe locul doi, pe 2 categorii de public, cu programele difuzate joi. Conform datelor furnizate de Kantar Media, Kanal D a ocupat poziția secundă, pe targetul Național și All Urban, cu emisiunile difuzate ieri.
Matinalul “Dimineața cu noi”, “Știrile Kanal D”, reality-ul “Casa iubirii”, “În căutarea adevărului”, serialul “Mă numesc Zuleyha” și “Jocul cuvintelor cu Dan Negru” s-au aflat în preferințele telespectatorilor din România, poziționând astfel stația pe podiumul audiențelor.
Ieri, pe întreaga perioadă a zilei, Kanal D s-a clasat pe locul doi, cu 2 puncte de rating și 12,0% cota de piață, pe targetul All Urban, și 2.3 puncte de rating și 13,2% cota de piață, pe targetul Național.
