Cabral înlocuit la PRO TV pe ultima sută de metri! Vedeta Antena 1 care îi va lua locul de prezentator

26 iul. 2022
Cabral înlocuit la PRO TV pe ultima sută de metri! Vedeta Antena 1 care îi va lua locul de prezentator

PRO TV pregătește intens grila de toamnă și vor fi surprize mari. Deja au fost efectuate o serie de schimbări, care în mod cert vor avea ecou pe termen lung. Matinalul Vorbește lumea are acum trei prezentatoare, pe Cosmina Păsărin, Majda și Emily Burghelea. Nu se știe ce se va întâmpla cu Shurubel și Bogdan Ciudoiu.

Adela Popescu a plecat deja în junglă pentru reality show-ul Sunt celebru, scoate-mă de aici, unde va fi prezentatoare. Cel care îi va fi alături în postura de gazdă este Cabral, care a avut același rol și în prima ediție a emisiunii, difuzată în urmă cu șapte ani.

Acesta prezenta Ce spun românii, pe PRO TV, dar va fi înlocuit de o fostă vedetă Antena 1. Nu se știe dacă atunci când va reveni acasă, după filmările din Republica Dominicană va mai primi o emisiune zilnică.

Așadar Cosmin Seleși este cel care negociază intens cu PRO TV zilele acestea și el ar putea fi noul prezentator al quiz show-ului Batem palma, care ar urma să înlocuiască Ce spun românii. Încă nu se știe dacă emisiunea lui Cabral va mai reveni în grila de programe, eventual din primăvară. Totul va depinde de audiențe.

Ce spune Cosmin Seleși despre colaborarea cu PRO TV

Cosmin Seleși nu a confirmat că a semnat cu PRO TV, ci doar că analizează ofertele. El a lucrat în ultimii zece ani la Antena 1, unde printre altele a prezentat și show-ul Te cunosc de undeva.

„Acum sunt acasă, analizez ofertele. Da, am prezentat în locul lui Cătălin Măruță, dar momentan nu știu nimic sigur despre ce voi face în televiziune. Sigur este că am început să am concerte cu Cosmin Seleși Band și că abordăm un repertoriu interesant de muzică românească, piese pe care nu s-a gândit nimeni să le folosească în concerte și să le readucă la viață.

În plus, am început să facem filme cu Alin Panc și Văru Săndel, așa că avem multe proiecte la care vom lucra. Este important că avem treabă. Mă vedeți deocamdată pe Netflix, în „Pup-o, mă, 2″ și la teatru.”, a declarat Cosmin Şeleşi, în exclusivitate pentru Click!.