Smiley face parte din categoria artiștilor din România extrem de îndrăgiți de public. Chiar dacă este iubit de toată lumea, artistul nu și-a adus niciodată familia în lumina reflectoarelor, motiv pentru care nu mulți știu despre joburile părinților lui.
Smiley este foarte apropiat de familia lui și are o relație foarte frumoasă cu părinții lui. Cei care i-au dat viață au fost mereu discreți și nu au ieșit în evidență, chiar dacă fiul lor a ajuns să fie îndrăgit de toată lumea.
Ion și Ioana Maria au vrut mereu să rămână în umbră, dar celebritatea lui Smiley i-a atras și pe ei în atenția publicului, iar acum s-a aflat ce locuri de muncă au avut aceștia în trecut. Tatăl lui Smiley a fost pilot de avion în Ministerul Apărării Naționale. Ulterior, acesta a devenit și director la o fabrică de pâine din Cernica.
În ceea ce o privește pe mama lui Smiley, aceasta a lucrat la Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice din Pitești, iar acum se ocupă de contabilitatea studioului pe care artistul îl are.
Cunoscutul artist le este recunoscător părinților pentru ceea ce a ajuns să fie în prezent, chiar dacă el și fratele său au primit bătaie în copilărie, o metodă ce se practica pe vremuri și care dădea roade.
‘’Datorita lor sunt ceea ce sunt acum. Eu sunt rezultatul lor. N-au fost intotdeauna de acord cu ceea ce am vrut si vreau sa fac. Spre exemplu, tata n-a fost de acord sa ma apuc de cantat in formatia Simplu.Probabil ca asta m-a si motivat. Fara sa-si dea seama, ei ma motiveaza tot timpul. Chiar si cand si-au propus sa ma descurajeze. Am fost tot timpul apropiat de ai mei”, spunea artistul într-un interviu.