O celebră artistă din România a fost nevoită să ceară ordin de protecție împotriva fostului ei soț. Deși cei doi au divorțat încă din 2017, se pare că bărbatul nu a fost dispus să renunțe atât de ușor la vedetă.
Vorbim despre Cristina Spătar, supranumită și „regina muzicii R&B”. Artista a divorțat de soțul ei, Alin Ionescu, acum cinci ani de zile, alături de care are doi copii, un băiat și o fată.
Despărțirea nu s-a produs în condiții prea bune, însă se pare că trecutul o urmărește și acum pe vedetă. Conform ultimelor informații, Cristina Spătar ar fi cerut ordin de protecție împotriva fostului ei soț.
În condițiile în care acest ordin este eliberat de instanța de judecată doar atunci când viața sau integritatea fizică ori psihică a unei persoane este în pericol, cel mai probabil situația celor doi a degenerat.
Odată emis ordinul, fostul soț al artistei nu mai are voie să se apropie de ea și este nevoit să păstreze o distanță de 300 de metri de aceasta, dar și de cei doi copii ai săi.
De asemenea, bărbatul nu mai are voie nici să ia legătura cu fosta sa soție și nici cu cei mici și nici să nu se apropie de domiciliul lor.
Soțul Cristinei Spătar a făcut apel însă. De cealaltă parte, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 Bucureşti, a fost și ea sesizată pentru verificări și pentru impunerea unor măsuri legale în cazul copiilor celor doi, semn că situația este una cât se poate de gravă.
Alin Ionescu, fostul soț al Cristinei Spătar nu a dezvăluit motivul pentru care aceasta a cerut ordin de restricție, însă o acuză de povești eronate.
”Să spună ea care a fost motivul acelui ordin de restricție, nu comentez deciziile fostei mele soții. Sunt problemele ei, pe care vrea să le rezolve în maniera ei. Ea spune numai povești, eu o fac legal, ca să avem hârtii. Și pe baza acestora o să se decidă lucrurile”, a dezvăluit Alin Ionescu, fostul soț al Cristinei Spătar, pentru playtech.ro.
Rămâne de văzut însă ce se va întâmpla în final cu cei doi și dacă adevărul va ieși la lumină.