Theo Rose și Anghel Damian au surprins pe toată lumea când au fost fotografiați împreună. Nimeni nu se aștepta ca artista să îl părăsească pe Alex Leonte și nici ca regizorul să iasă din relația cu celebra actriță Lia Bugnar.
Iată că cei doi au în comun lucruri destul de multe, iar filmările pentru serialul Clanul i-au adus împreună. Chiar Anghel Damian a recunoscut că o mare parte din timp și-o petrece pe platoul de filmare și chiar și când este liber, gândul îi stă tot acolo.
”Noi filmăm de miercuri până duminică și luni și marți ar fi teoretic zilele libere, dar eu montez sau repet sau pregătesc deja următoarele povești, sezoane. La început chiar m-am gândit dacă sunt dispus să fac acest sacrificiu personal, că până la urmă asta este, nu ai vacanță, nu ai nimic, nu ai timp nici de…”, a mărturisit Anghel Damian, pentru Libertatea.
Pentru că stă non-stop pe platoul de filmare, Clanul a devenit viața lui Anghel Damian. Surpriza este însă că de această dată, spre deosebire de alte producții, Lia Bugnar, fosta sa iubită nu mai este cea care îi verifică scenariul, drept urmare, regizorul nu a mai avut nevoie de ea.
Nu știm dacă acesta a fost motivul despărțirii celor doi, cert este că acum Anghel Damian a evoluat și practic Lia Bugnar nu a mai avut niciun rol chele în ascensiunea sa.
Oricum ar fi, actorul și regizorul se declară satisfăcut de ceea ce a realizat, însă nu a adus-o deloc în discuție pe Theo Rose, semn că încă este reținut când vine vorba de mai multe declarații privind noua sa relație.
”Eu eram sceptic dacă o să am forța să fac asta, dar după ce am văzut ce se întâmplă pe platou, primele secvențe, e ceva care te hrănește și îți dă energie pentru ani. E forță creativă acolo.
Într-un fel, viața mea personală a devenit serialul Clanul și mă bucur de chestia asta pentru că e ceva extrem de armonios și zilnic pleci cu satisfacție. Ai putea să ai momente de viață personală cu duiumul, dar să nu te simți fericit. Atunci, eu mi-am găsit fericirea în asta”, a mai dezvăluit Anghel Damian.