Zodia care va trece prin momente grele. Oamenii care îi vor face rău. Urania, previziuni complete

de:
19 aug. 2022
Zodia care va trece prin momente grele. Oamenii care îi vor face rău. Urania, previziuni complete

Apar noi provocări pentru foarte multe zodii. Unele nativi trebuie să depună eforturi suplimentare pentru a realiza ceea ce și-au propus, în timp ce alții se vor bucura de aprecierea celor din jur, spune astrologul Urania.

Cea de a doua jumătate a lunii august aduce perioade extreme pentru foarte multe dintre zodii. Fiecare în parte are de demonstrat câte ceva, iar deznodământul stă doar în mâinile ei.

Pentru Lei vine o perioadă de reticență. Nativii acestei zodii au anumite păreri alături de care trebuie să vină cu argumente solide dacă într-adevăr vor să fie înțeleși de cei din jurul lor și își doresc ca valorea și puterea lor să fie apreciată.

”Leii vor trebui să demonteze aceste reticențe cu argumente serioase, temeinice, greu de contracarat sau de desființat de către cei ostili lor sau neîncrezători în puterile și valoarea lor”, spune astrologul.

Gemenii în schimb se bucură de inspirație. Cei născuți sub acest semn zodiacal reușesc să obțină prețuirea celor din jurul lor, iar aici vorbim în special de cei care au activități artistice sau interpretative, mai spune Urania.

Zodia care se bucură de admirația publicului

”Context bun pentru cei care desfășoară activități artistice și interpretative și care se vor putea bucura de prețuirea publicului”, mai precizează astrologul.

Pentru Raci vine o perioad destul de agitată, în special în viața publică. La locul de muncă ar putea exista câteva probleme din punct de vedere financiar. Este bine ca lucrurile să fie văzute mai complex, iar acești nativi să nu excludă procesul de transformare și adaptare, dacă este cazul.

”O privire atentă asupra celor ce se petrec în viața publică, la locul de muncă sau în mecanismele instituțiilor statului de prim rang trebuie menținută întreaga săptămână cu privire la mecanismele financiare care sunt în plin proces de transformare și adaptare”, mai spune astrologul Urania.