Tudor Chirilă OUT de la PRO TV și Vocea României pe ultima sută de metri? Actorul a explicat totul: ”Nu sunt neapărat egoist…”

de:
26 aug. 2022
Tudor Chirilă OUT de la PRO TV și Vocea României pe ultima sută de metri? Actorul a explicat totul: ”Nu sunt neapărat egoist...”

Tudor Chirilă va sta din nou la masa juraților de la Vocea României, sau cel puțin asta au anunțat cei de la PRO TV până acum. Ultimele dezvăluiri făcute de celebrul artist generează semne de întrebare, însă nu pentru acest sezon care este filmat deja, ci pentru viitor.

Tudor Chirilă a vorbit despre plecarea sa din România. Cântărețul susține că nu este imposibil, însă i-ar fi dificil să joace teatru în altă limbă, în special la vârsta asta. Cu muzica în schimb i-ar fi mult mai ușor, iar pe partea financiar cu siguranță i-ar merge mult mai bine spune chiar el.

”E greu să joci în altă limbă, dacă nu pleci de mic. Nu este imposibil, dar când pleci târziu vei fi, în cel mai fericit caz, un bun „supporting part cu accent est-european. Sigur, sunt și excepții. Dar actoria cea mai bună o faci în limba ta. Cu muzica e mai ușor, deși nu cu orice gen de muzică. Asta apropo de plecare. Vama a avut demersuri în „internaționalizare, dar nu am reușit ceva notabil până acum”, a mărturisit Tudor Chirilă pentru viva.ro.

Pentru artistul nostru, industria culturală din România este una cât se parte de precară. Nu există sprijin, cum este în alte țări din Europa, iar la noi artistul este ”inutil”, el vorbit și despre respectul acordat acestora pe timp de pandemie.

”Condiția artisului în România e precară din mai multe motive: industria culturală nu e fundamentată pe o viziune coerentă, multianuală, sectorul independent nu e privit ca o sursă de progres și avangardă culturală, nu este sprijinit așa cum e normal și cum se întâmplă în Europa, percepția generală e că artistul e inutil și am văzut asta spus răspicat și în pandemie”, a mai dezvăluit actorul.

Tudor Chirilă nu vrea să între în politică

Tudor Chirilă nu vrea să între în politică, însă consideră că sunt câtava lucruri care trebuie schimbate neapărat, astfel încât să existe un echilibru în balanța dintre politicieni și cetățeni.

”Eu cred că România trebuie să-și întărească societatea civilă, vocile civice care ar trebui să echilibreze balanța politicieni-cetățeni. Implicarea în politică înseamnă să renunț la cele două profesii pe care le am. Asta dacă vrei să faci treabă serioasă. Nu sunt neapărat egoist, dar nu mă văd performând mai bine acolo. Profit însă de moment ca să aplaud toți oamenii onești care au încercat să facă pasul ăsta în ultimii ani. În definitiv, numai asta ne poate salva”, a mai povestit Chirilă.