Sunt zodii care riscă să piardă sume de bani importante astăzi, dar și zodii care trebuie să fie atente la anumite situații care nu vor funcționa așa cum își doresc, avertizează astrologul Camelia Pătrășcanu.
Racii trebuie să fie atenți la psihicul lor. Cei născuți sub acest semn zodiacal au tendința de a-și face griji pentru absolut nimic, iar asta le va crea doar probleme și stres fără rost.
”Pentru Raci, atenționările sunt legate de propria lor fire, își fac griji din nimic și hiperbolizează niște evenimente”, spune astrologul.
Berbecii în schimb trebuie să fie vigilenți, pentru că planurile lor ar trebui să sufere modificări. Cu toate astea, nativii acestei zodii au avantajul că au în jurul lor oameni dragi. ”Pentru Berbeci, să fie un pic atenți, planurile pe care ei le au, cu Jupiter acum în semnul lor zodiacal, dacă au și resurse sau dacă familia le este alături”, adaugă Camelia Pătrășcanu.
Gemenii riscă să piardă sume mari de bani, așa că atenție la cheltuieli. De asemenea, atenție și la împrumuturi, căci pot apărea persoane care să ceară favoruri financiare, iar asta nu va fi prea benefic pentru acești nativi.
”Pentru Gemeni, atenție la bani astăzi, o cheltuiala neprevăzută sau imprudentă, mai ales la solicitarea unui prieten care poate nu e chiar atât de prieten”, mai spune aceasta.
Și Taurii trebuie să fie vigilenți în fața unor greșeli majore. De asemenea, atenție și la oamenii din jur căci pot apărea situații care să vă dea mari bătăi de cap. ”Siguranța poate fi dată de cadrul administrativ. Legi, ordine, reguli, felul în care s-au organizat în general, dar și de oamenii foarte apropiați pe care se bizuie”, adaugă astrologul Camelia Pătrășcanu.