Anghel Damian s-a împăcat cu Lia Bugnar? Lovitură maximă pentru Theo RoseAnghel Damian și Theo Rose și-au asumat relația pe care o au la începutul lunii august. De atunci însă, cei doi au fost văzuți rareori împreună, pe lângă timpul petrecut la filmările pentru serialul Clanul.
Pentru că Lia Bugnar este și ea implicată în serial, mulți s-au întrebat cum reușește Anghel Damian să se întâlnească în același timp și cu fosta și cu actuala iubită și iată că acum avem și răspunsul.
Anghel Damian și Lia Bugnar s-au împăcat, cel puțin pe plan profesional. Cei doi sunt maturi, spune actorul, drept urmare au putut continua relația profesională fără prea mari bătăi de cap. Între cei doi nu există nicio problemă, iar faptul că regizorul Anghel Damian are o relație cu Theo Rose nu încurcă cu nimic relația profesională cu Lia Bugnar.
”Pentru niște oameni maturi, care se admiră reciproc, este firesc să poți continua o relație profesională exact în termenii în care ea a fost dezvoltată. În general, în toate contextele de lucru există o separație foarte limpede între viața profesională și viața personală și atâta vreme cât noi suntem maturi și înțelegem situația în întregime, nu există niciun soi de problemă”, a dezvăluit Anghel Damian pentru Impact.
Când vine vorba de viața personală, regizorul serialului Clanul este cât se poate de rezervat. Acesta susține că nu vrea să ofere explicații pentru cele întâmplate, adăugând că unii oameni s-ar putea să nu înțeleagă.
”Sincer vă mărturisesc că nu aș vrea să intru foarte mult în detalii despre viața noastră privată și o să ofer și o justificare. Mi se pare mai importantă justificarea asta decât orice fel de detaliu v-aș putea da, pentru că e foarte greu să povestești ceva just despre intimitatea ta și lumea să înțeleagă exact ce vrei să spui.
Nu pentru că nu aș avea un vocabular care să-mi permită să descriu o situație, dar chiar cred că situațiile de genul acesta nu pot fi descrise, pentru că trebuie să simți, să gândești ceea ce am simțit și am gândit ca să poți să înțelegi”, a mai mărturisit Anghel Damian.