Vlăduța Lupău trăiește o adevărată poveste de dragoste cu Adi Rus, cel cu care are și un copil. Cei doi s-au căsătorit civil în anul 2019 și toată lumea se aștepta ca cei doi să ajungă în fața altarului cât de curând.
Totuși, Vlăduța Lupău le-a spus fanilor că nunta lor mai are de așteptat. Deși inițial aceasta era programată pentru anul 2020, pandemia de coronavirus le-a dat peste cap planurile.
Vedeta le-a mai spus internauților că nunta nu va avea loc nici în acest an, din cauza botezului celui mic.
„Pică într-o zi de marți (n.r botezul). De ce e marți? Pentru că toți artiștii nu pot în weekend, nici nașii, nu pot nici eu în weekend, fotbaliștii nu pot nici ei”, a spus Vlăduța Lupău.
În cadrul unei emisiuni televizare, artista a mai povestit că cel mic poartă numele de Iair, acesta însemnând lumină și strălucirea lui Dumnezeu. Acest nume este prezent în Biblie.
„Iair o să mă cheme și să nu aveți dileme de unde, numele e luat din Biblie. Mai am ceva să vă zic, mami și al meu tătic, nuntă nu vor să mai facă, doar botez și o să vă placă. Nu de alta, dar o să fie veselie, mare paranghelie, lăutari, muzică aleasă, o petrecere de clasă”, se arată pe invitația de botez a copilului frumoasei Vlăduța Lupău.