Cuza, înlocuit la Te cunosc de undeva? Detalii din culise ies la iveală:” La ce adrenalină a fost pe platou…”

07 sept. 2022
Cuza, înlocuit la Te cunosc de undeva? Detalii din culise ies la iveală:

Cuza a fost principaul punct de atractițe al sezonului cu numărul 17 al emisiunii Te cunosc de undeva. De altfel, acesta împreună cu Emi au și câștigat marele trofeu datorită publicului. Juriul a văzut altfel clasamentul, însă cei din sala au avut ultimul cuvânt. Acum poziția lui este amenințată de un alt concurent, la fel de simpatic, Emilian.

Acesta face echipă cu WRS, cel care a participat anul acesta la Eurovision din partea României și care a ajuns până în marea finală, cu o piesă foarte preciată la nivel internațional. Cei doi tineri, aflaţi pentru prima oară pe scena transforming show-ului de la Antena 1, vor simţi din plin năstruşnicia ruletei, încă din prima gală. Cuza și Emi sunt deja obișnuiți cu asta, dar nu vor să cedeze locul 1 sub nicio formă.

Ruleta le-a fost alături concurenţilor celui mai nou sezon Te cunosc de undeva! încă din primele clipe de la antrenamente, prilej cu care au şi aflat ce personaje vor avea de interpretat în prima gală. Pe lângă provocarea vocală de zile mari pe care personajul le-a adus-o lui Emilian şi Wrs, cei doi au avut de îndurat şi un „tratament” special, la un specialist protetică dentară. Mai exact, pentru a fi cât mai aproape de referinţă, concurenţii au fost nevoiţi să poarte câte o proteză specială, care i-a pus în mare dificultate.

Cuza are un rival puternic în Emilian

„Iniţial ni s-a părut foarte amuzant, însă imediat ne-am dat seama ce presupune această proteză. Ni s-a schimbat total dicţia, aşa că antrenamentele au presupus o muncă titanică!”, a povestit WRS, în vreme ce Emilian a completat: „Începem în forţă, cu un mega personaj! Încă de dimineaţă am trecut pe la specialist, pentru a ne accesoriza personajele. Nu am mai mâncat nimic toată ziua, dar la ce adrenalină a fost pe platou, nici nu am simţit nevoia!”.

WRS și Emilian

Cine este personajul care i-a provocat pe Emilian şi Wrs în prima gală Te cunosc de undeva! şi cum s-au descurcat aceştia, telespectatorii vor putea afla urmărind transforming show-ul sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1.

8 cupluri de vedete, concurenţi unul şi unul, #NăscuţiPentruSpectacol, talentaţi şi dornici de distracţie vor intra în jocul transformărilor la Antena 1, în fiecare sâmbătă seara, de la 20:00, la Antena 1. Connect-R & Shift, Feli & Nicolai Tand, Jo & Liviu Teodorescu, Eliza & Cosmin Natanticu, Emilian & WRS, Rona Hartner & Johny Romano, Sore & Emma de la ZU şi Emi & Cuza vor performa pe scena Te cunosc de undeva! în cel de-al 18-lea sezon al show-ului jurizat de către Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan.