Un scandal monstru de la Antena 1 s-a finalizat cu plecarea din țară a celebrei Daniela Crudu. Deși cei de la Antena 1 au încercat să ascundă totul, amănunte halucinante ies la lumină.
Telespectatorii postului tv Antena 1 probabil că își amintesc ediția numărul 20 al show-ului ”Poftiți pe la noi. Poftiți prin țară“ din luna ianuarie 2022.
La acel moment, un incident a izbucnit, însă producătorii au avut grijă să nu dea pe post chiar tot ce s-a întâmplat acolo. Practic, telespectatorii au văzut un tachinat între Nea Marin și Daniela Crudu.
Acesta spunea atunci că vedeta și-a făcut prea multe operații estetice și că ar fi fost mult mai frumoasă înainte. Mai mult de atât, Nea Marin i-a cerut divei să-i arate și o fotografie pe loc cu ea înainte de operații.
În ediția de atunci, telespectatorii au putut vedea cum Daniela Crudu căuta o astfel de imagine în telefonul ei, iar mai apoi i-a arătat telefonul lui Nea Marin, care a confirmat faptul că vedeta era mult mai frumoasă înainte.
Daniela Crudu s-a abținut cât a putut, iar după alte comentarii făcute de Nea Marin, vedeta s-a enervat și a luat niște flori dintr-o vază și i le-a aruncat acestuia în față, sau cel puțin așa am văzut pe sticlă.
Surse au declarat pentru cancan.ro că după gestul făcut de Daniela Crudu, Nea Marin i-ar fi dat un pumn vedetei, însă momentul nu s-a mai văzut pe sticlă.
”Pumnul lui Nea Marin a căzut la montaj”, spun sursele citate. Iar pentru că aparențele trebuiau păstrate, ulterior producătorii de la Antena 1 au decis să spună că Daniela Crudu ar fi plecat din emisiune pentru că ar avea COVID.
În realitate, Daniela Crudu a plecat direct acasă și a renunțat la contract și la televiziune. Mai mult de atât, vedeta le-ar fi spus apropiaților săi, scrie cancan.ro, că ar fi durut-o capul câteva zile după pumnul primit de la Nea Marin.
Iar dacă stăm să ne uităm la ce se întâmplă acum, Daniela Crudu nu a mai apărut nici la Antena 1 și nici la alte posturi din televiziune. Mai mult de atât, ea a decis să plece la sora ei în Suedia.