Vlad Gherman se împacă cu Cristina Ciobănașu? Fanii nu au trecut cu vederea gestul actorului

de:
26 sept. 2022
Vlad Gherman se împacă cu Cristina Ciobănașu? Fanii nu au trecut cu vederea gestul actorului
Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman

Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu și-au spus adio într-un moment în care mulți se așteptau ca relația lor de nouă ani să avanseze.

Decizia de separare le-a aparținut amândurora, iar anunțul l-au făcut împreună în acel moment, fiecare dintre ei arătând cât se poate de liniștit.

Între timp Cristina Ciobănașu s-a refugiat în brațele lui Andrei Mureșan, iar Vlad Gherman a dat o șansă relației cu Oana Moșneagu, colega sa din serialul Adela.

Un lucru le mai rămăsese celor doi în comun, pisica Princess, care recent a murit, după cum anunța Cristina Ciobănașu. Iată însă că Vlad Gherman nu a putut sta prea multe fără un animal de companie.

Actorul a adoptat o pisică pe care a numit-o Moț, iar mai apoi alta pe nume Una. Evident, Cristina Ciobănașu a văzut și ea clipurile video postate de Vlad Gherman cu noii membri ai familiei și nu a putut trece cu vederea asta.

”Vai ce scumpenie”, este mesajul lăsat de Cristina Ciobănașu pe Instagram, alături de două emoticoane de dragoste.

Mulți au văzut însă altceva. Au fost fani care l-au acuzat pe Vlad Gherman că ar vrea să o recucerească pe Cristina Ciobănașu, în timp ce alții i-au reproșat că ar fi încercat să ocupe locul lui Princess.

Vlad Gherman o vrea înapoi pe Cristina Ciobănașu?

”Gata? A înlocuit-o pe Princess?” sau ”Princess a murit și era pisicuța Cristinei”, sunt doar două dintre comentariile internauților.

Vizibil enervat, Vlad Gherman a dat o replică cât se poate de dură pentru a pune capăt speculațiilor. ”Dacă asta înțelegi tu din video… e grav…”, a fost comentariul artistului.

Cu toate astea unii fani consideră și acum că Vlad Gherman nu a uitat-o pe Cristina Ciobănașu, iar multe dintre lucrurile pe care le face ar avea ca scop recâștigarea acesteia.