Ilinca Vandici OUT definitiv de la Kanal D? Cine va prezenta emisiunea Bravo, ai stil! și cine va fi în juriu? Emisiunea revine pe post cu nume surpriză pe listă

14 nov. 2022
Ilinca Vandici OUT definitiv de la Kanal D? Cine va prezenta emisiunea Bravo, ai stil! și cine va fi în juriu? Emisiunea revine pe post cu nume surpriză pe listă

După o perioadă lungă de absență, emisiunea de fashion Bravo, ai stil! revine la Kanal D. Reprezentanții postului turc de televiziune au anunțat că s-a dat startul la casting, iar de data aceasta producția nu va mai fi una cu celebrități, ci cu persoane normale care doresc să-și facă un nume în industria showbiz-ului.

Cine va prezenta noul sezon? Și cine va fi în juriu? Întrebări la care momentan cei de la Kanal D nu au oferit un răspuns. Totuși de remarcat că Ilinca Vandici nu a postat nimic pe rețelele de socializare legat de casting-ul pentru Bravo, ai stil!. Să însemne asta că va fi înlocuită din postura de prezentatoare?

Nici legat de juriu nu s-a anunțat nimic. Este posibil ca celebrul Cătălin Botezatu să revină în prim plan. Fără el, show-ul a pierdut foarte mult, însă sursele VoxBiz.ro spun că acesta nu prea își mai dorește o colaborare care să-l solicite atât de mult.

Anunțul oficial de la Kanal D

“Bravo, ai stil!”, show-ul inspiraţional despre atitudine şi evolutie, se pregăteşte să-şi redeschidă porţile, la Kanal D! După ce a creat comunitati uriaşe de fani şi a lansat vedete în industria entertainment-ului românesc, dar şi generaţii de influenceri, reality show-ul va readuce în atenţia milioanelor de telespectatori concurente gata să strălucească şi să inspire, aşa cum au facut-o înaintea lor şi alte tinere necunoscute publicului larg şi care au avut un parcurs extraordinar.

De-a lungul celor sapte sezoane în care s-a impus ca un adevarat trendsetter, show-ul fenomen a adus publicului larg informaţie din lumea modei, sfaturi utile despre stil şi atitudine, dar, mai presus de orice, i-a inspirat pe cei de acasă şi a fost o adevarată călătorie transformaţională pentru concurente.

Cristina Dorobanţu, Silvia Popescu, Andreea Străvoiu, Rux şi Opulenţă (Ruxi), Theo Rose, Alexandra Ungureanu, Iuliana Doroftei, Alina Ionescu, Denisa Potecaru, Elena Gemini, Marisa Paloma, Larisa Udilă, Emily Burghelea, acestea sunt doar câteva dintre numele care s-au impus în memoria colectivă ca reprezentate puternice ale show-ului.

Mai mult decât atât, pentru cele mai multe dintre fostele concurente emisiunea a fost o adevarată rampă de lansare în industria media şi divertisment din România. Exemple ar fi Cristina Dorobanţu, care în prezent se află la pupitrul Ştirilor Kanal D, Andreea Străvoiu, coprezentatoare a emisiunii de călătorie “ROventura”, difuzată tot de Kanal D, sau Alina Ionescu, care prezintă la televiziunea naţională o emisiune despre stil, iar exemplele pot continua.

Cele mai multe concurente de la “Bravo, ai stil!”, necunoscute la intrarea în emisiune au devenit o adevarata sursă de inspiraţie pentru foarte multe femei, iar activitatea lor continuă atât pe micile ecrane, ca prezentatoare sau invitate în show-uri, cât şi în social media, ca influenceri.

Toate acele tinere care îşi doresc să facă parte din călătoria extraordinară “Bravo, ai stil!” se pot înscrie la casting accesând pagina casting.kanald.ro . Contează cel mai mult în alegerea candidatelor creativitatea, dorinţa de a străluci, de a se dezvălui în faţa telespectatorilor şi de a demonstra că atitudinea şi autenticitatea sunt aliaţii perfecţi în obţinerea celei mai râvnite coroane – cea de câştigătoare “Bravo, ai stil!”.