Ultimul sezon Vocea României s-a bucurat de un foarte mare succes. A fost aproape permanent lider de audiență, iar Tudor Chirilă și Irina Rimes au revenit la PRO TV după o absență de doi ani. De altfel, între cei doi s-a și dat marea finală. În cele din urmă concurentul solistului trupei Vama a învins.
Smiley a făcut echipă cu Theo Rose în juriu, iar Denis de la The Motans a fost noutate absolută la PRO TV.
Așadar, sezonul trecut, i-a adus marele premiu lui Iulian Nunucă, tânărul care a reușit să impresioneze o țară întreagă cu vocea lui și să câștige admirația și voturile celor de acasă.
„Ce se trăiește la Vocea României nu se poate descrie în cuvinte, ca să trăiți cu adevărat o experiență frumoasă, trebuie să mergeți la Vocea României. Dacă vreți cu adevărat să vă faceți auziți, nu mai stați pe gânduri și înscrieți-vă. Pentru mine, această victorie, înseamnă un vis împlinit la care speram de mic copil”, spune Iulian Nunucă, câștigătorul sezonului 10 Vocea României.
Sezonul 11 al celei mai răsunătoare competiții a vocilor își așteaptă câștigătorul, așa că toți cei care vor să fie auziți de o țară întreagă și să lupte pentru marele trofeu și titlul de Vocea României, se pot înscrie pe vocearomaniei.protv.ro și sunt așteptați la prespelecții în:
• Iași – 12 martie, Hotel Unirea;
• Cluj – 19 martie, Hotel Golden Tulip Ana Dome;
• Timișoara – 26 martie, Hotel Ibis Timișoara City Center;
• București – 1, 2 aprilie, World Trade Center București;
Vocea României pregătește un nou sezon plin de emoție, adrenalină, surprize – un show total care va aduce bucurie în casele telespectatorilor.
Cine va face parte din juriu? Nu se știe încă. Probabil Smiley va fi nelipsit, însă este greu de crezut că o va mai avea alături pe Theo Rose. Tudor Chirilă este cel mai controversat antrenor, dar și cel mai bun. În plus, el crește audiență, alături de Irina Rimes. Va fi interesant de văzut dacă Denis de la The Motans va mai fi păstrat în show.
Lidia Buble este un nume surpriză care ar putea intra în joc. Cei de la PRO TV fac foarte multe schimbări în ultima vreme și este posibil ca și la Vocea României să implementeze ceva inovativ.