ENEL a anunțat că pleacă din România în trei luni, iar milioane de clienți se întreabă ce se va întâmpla odată de compania nu va mai acționa pe teritoriul țării noastre.
Directorul general al grupului italian de utilități, Francesco Starace, a anunțat că vânzarea activelor din România ale ENEL merge în direcția potrivită. El a mai spus că această tranzacție ar urma să fie finalizată înainte de finalul lunii iunie, adică în doar trei luni.
În luna decembrie a anului trecut, Public Power Corp, compania care dorește să preia activele de la ENEL, a încheiat un acord de exclusivitate cu compania italiană. Analiștii spun că activele ENEL din România ajung la peste un miliar de euro.
Compania spune că vânzarea afacerii face parte din strategia de a reduce datoria netă de la aproape 70 miliarde de euro până la 51-52 miliarde de euro. Se dorește ca această reducere să aibă loc până la data de 31 decembrie 2023, scrie financialintelligence.ro.
“Avem un proces care nu este încă finalizat, dar progresează în direcţia potrivită, şi am selectat un ofertant preferat (pentru activele din România). Trebuie să lăsăm ca acest proces să fie finalizat … cred (că se va întâmpla) înainte de finalul lunii iunie”, spunea Francesco Starace pentru Reuters.
În ceea ce privește clienții, aceștia probabil vor fi preluați de noua companie, iar facturile vor rămâne la fel. Momentan sunt probleme cu facturile pentru că sistemul informatic ENEL suferă niște modificări.
În luna noiembrie a anului trecut, compania a anunțat că se va concentra pe prezența sa în alte 6 țări, în timp ce va vinde activele din România, Argentina și Peru până la finalul acestui an.
În Peru, compania spune că este aproape de selectarea unui ofertant pentru activele de producție, însă Francesco Starace nu a dat prea multe detalii.
În ceea ce privește America Latină, compania spune că există negocieri cu dezvoltatorii de energie regenerabilă, spun surse care au preferat să rămână sub protecția anonimatului.
După ce active vor fi vândute, ENEL spune că dorește să se concentreze pe piețele din Italia, Spania, Statele Unite, Brazilia, Chile și Columbia.