Ai contract cu ENEL, ENGIE sau E.ON? Se schimbă prețurile. Ce se întâmplă cu facturile. Comisia Europeană impune noi reguli

de:
20 mart. 2023
Ai contract cu ENEL, ENGIE sau E.ON? Se schimbă prețurile. Ce se întâmplă cu facturile. Comisia Europeană impune noi reguli

Cei care au contract cu ENGIE, ENEL, ori E.ON, ar fi bine să știe de propunerea venită din partea Comisiei Europeană care vizează direct facturile la energie electrică.

Este cunoscută deja actuala criză a energiei. Și totuși ce măsuri vrea să ia Executivul comunitar? Comisia Europeană a propus reformarea organizării pieței de energie electrică de pe continent.

Scopul este accelerarea dezvoltării puternice a energiei din surse regenerabile, iar printre altele și eliminarea treptată a gazelor. Ca scop final, Comisia Europeană vrea să reducă dependența facturilor consumatorilor de volatilitatea prețurilor de combustiei fosili.

Practic, se dorește o metodă prin care facturile să nu mai crească și să fie introduse contracte pe termen lung privind producerea de energie pe bază de combustibili nefosili.

Printre altele, Comisia Europeană mai vrea și soluții flexibile și de altfel mult mai curate în sistem care să facă concurenţă gazului, cum ar fi răspunsul părţii de consum şi stocarea.

Conform documentului propus de Comisia Europeană, toate măsurile vor avea un impact major asupra facturilor la energie, având în vedere scăderea costurilor la energie din surse regenerabile.

Cum vor fi afectate facturile românilor la ENEL, ENGIE, ori E.ON

Printre altele, reforma propusă va stimula concurenţa deschisă şi echitabilă pe pieţele europene angro de energie, prin sporirea transparenţei şi integrităţii pieţei, iar ENGIE, ENEL și E.ON sunt direct vizate.

În același timp, Executivul comunitar subliniază că instituirea unui sistem energetic bazat într-o mai mare măsură pe energia din surse regenerabile va fi esenţială nu numai pentru a reduce facturile consumatorilor, ci şi pentru a asigura o aprovizionare energetică durabilă şi independentă a UE, în conformitate cu Pactul verde european şi cu planul REPowerEU.

„Actuala organizare a pieţei energiei electrice a asigurat o piaţă eficientă şi bine integrată timp de multe decenii, însă aprovizionarea dificilă la nivel mondial şi manipularea de către Rusia a pieţelor noastre energetice au făcut ca mulţi consumatori să se confrunte cu creşteri masive ale facturilor la energie.

Astăzi, propunem măsuri care vor spori stabilitatea şi previzibilitatea costurilor la energie în întreaga UE. Stimularea investiţiilor în energia din surse regenerabile ne va ajuta să atingem obiectivele Pactului verde şi să transformăm UE într-o autoritate în domeniul energiei curate în deceniile care vor urma”, a declarat comisarul pentru energie, Kadri Simson.