Ministrul Energiei promite că va menţine plafonarea preţurilor şi compensarea facturilor şi după trecerea anului electoral.
„Noi acum pregătim perioada de după 1 aprilie. Ce înseamnă asta? Noi am făcut nişte simulări. Pentru românii care plătesc astăzi 1,3 lei (pe kWh – n.r.), de fapt, plătesc sub plafon, aţi văzut că furnizorii s-au dus mai jos, sub aceste plafoane, cel mai probabil facturile vor fi mai mici. Pentru românii care plătesc acest 0,68 lei, deci au un consum sub 100 de kWh pe lună, vom găsi măsuri ţintite pentru cei care sunt vulnerabili, cei care au într-adevăr nevoie de sprijin”, a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul Energiei, întrebat dacă există o strategie pentru după 1 aprilie 2025, când se va liberaliza piaţa de energie
„Deci, aşa cum astăzi, fiecare român plăteşte un preţ maxim reglementat, 0,68, 1 leu, 1,3 lei, în funcţie de nivelul de consum, la fel se va întâmpla şi iarna aceasta. Deci nu vor fi facturi mai mari faţă cele anul trecut”, a spus ministrul Energiei.