Uniunea Europeană este la un pas de a crea o nouă poliție, care va avea super-puteri în toată Europa și care ar putea să înceapă chiar să confiște bani. Despre ce este vorba, mai exact?
Statele membre ale Uniunii ar putea cere Comisiei Europene să înfiinţeze un organism independent, care să se ocupe de lupta împotriva spălării banilor.
Propunerea ar putea fi adoptată în mod oficial în luna decembrie, când este programată să aibă loc următoarea reuniune a miniştrilor europeni de Finanţe, conform unor surse citate de Financial Times.
Propunerea de a crea o nouă poliție vine după ce Europa a fost zguduită de mai multe scandaluri de spălare a banilor. Unul dintre acestea a vizat grupul bancar Danske Bank, prin care au fost efectuate plăţi suspecte în valoare de aproximativ 200 miliarde de euro. Un alt scandal vizează Pilatus Bank, din Malta.
Unele state nu sunt de acord
Singura problemă cu noua poliție ar fi că unele state nu prea sunt de acord cu înființarea unui organism care să aibă super-puteri.
„Există un consens între statele membre asupra faptului că reglementările europene existente nu sunt suficiente”, a declarat o sursă citată de agenția AFP. Aceasta a mai precizat că unele state membre sunt reticente la ideea de a acorda noi puteri la nivel european.
Una dintre aceste țări este Germania. Guvernul de la Berlin susţine că „trebuie trase concluziile necesare de pe urma recentelor scandaluri şi trebuie întărit cadrul juridic din UE în materie de luptă împotriva spălării banilor şi finanţării terorismului”, conform declarațiilor unui oficial german. Cu toate acestea, „consideraţiile cu privire la o nouă autoritate ar trebui examinate abia ulterior”, a adăugat oficialul de la Berlin.
În România, există un text de lege care prevede confiscarea sumelor, în cazuri de spălare de bani: „În interpretarea dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în ipoteza concursului de infracţiuni dintre infracţiunea de evaziune fiscală şi infracţiunea de spălare a banilor se impune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracţiunii de spălare a banilor.”