S-a redeschis conflictul între comunitatea Viperele Vesele, care este reprezentată de un cont anonim pe Instagram și echipa reality show-ului Mireasa. Curg acuzațiile legate de una dintre angajate, iar Simona Gherghe este din nou prinsă la mijloc.
Viperele Vesele sprijină în acest sezon un cuplu care ar fi format din doi bărbați, Alex și Mihai și vrea să arate că diversitatea trebuie acceptată și în țara noastră.
@viperele___vesele
„Această individă, angajată a Antena Group, în vocalele transmise nouă de-a lungul timpului, pe care, dacă doriți, vi le putem pune și vouă la dispozitie oricand, susținea că se ocupă de cadouri și aniversări pentru emisiunea Mireasă, de tot ce ajunge la concurenții din casa Mireasă.
După cum vedeți, am contactat-o pentru aniversarea de mâine a cuplului susținut de această comunitate, Alex-Mihai, iar reacția ei a fost block. 😒
Ce să înțelegem din reacția angajatei Antena Group?! Că este discriminată comunitatea Viperele Vesele și că noi nu avem aceleași drepturi ca alți susținători sau sunt discriminate minoritățile se.uale, că diversitatea nu este acceptată la emisiunea Mireasă, Antena 1?! 😒
Cu produsele aniversare, unele deja achitate, ce se întâmplă? Le plătește individa, angajată a Antena Group, sau sunt trecute la pagubă în dreptul telespectatorilor onești și cinstiți?
Doamna Gherghe, dvs., care o tot pomeniți prin live-uri pe această cărătoare de plicuri, cum vedeți rezolvarea acestei situații? 🤔
Rușine Antena Group!”
@viperele___vesele