Vine un moment în viață în care și părinții ajung să fie puși în niște situații la care nu s-ar fi gândit vreodată. Acesta a fost și cazul Adelei Popescu care practic a ajuns să fie jignită de propriul fiu.
Motivul? Nu vă gândiți la ceva spectaculos, cert e că fiul vedetei de la PRO TV i-a spus niște vorbe mamei sale care i-au rămas în minte chiar și ziua următoare.
Totul ar fi pornit de la faptul că Adela Popescu nu i-a colorat personajul preferat, Spider Man, așa cum și-a dorit el, iar de aici, vedeta a ajuns să fie numită o ”mamă rea”.
De aici, au pornit și mai multe întrebări, căci Adela a început să se gândească serios la părinții ai căror copii susțin că au traume din copilărie.
”Mă tot întreb ce-o fi în sufletul părinților ai căror copii afirmă că au traume din copilărie. Că nu s-au simțit iubiți, apreciați, văzuți. Și că neîmplinirea pe care o simt în viață de adult e din cauza lor. A părinților. Încerc să îmi imaginez o mama de 60 de ani, pe un fotoliu din sufrageria de la etajul 4, citind pe Facebook postarea copilului despre asta. Ce simte ea? Neagă? Se revoltă? Își cere scuze? Plânge? M-am trezit gândindu-mă la asta, probabil și pentru că, mai nou, mă simt mai mult mamă decât fiică” a mărturisit Adela Popescu pe Instagram.
Vedeta PRO TV regretă ce a făcut, însă nu se teme căci, consideră ea, este timp suficient să își îndrepte ”marea greșeală”. Când vine vorba însă de părinți mai în vârstă, Adela Popescu devine contrariată.
Ea spune că deși unii părinți se chinuie să o ofere o viață de vis celui mic, aceștia ajuns să fie puși în astfel de situații când este mult prea târziu.
”Și pentru că zilele trecute Alexandru mi-a spus cu multă ușurință că sunt cea mai rea mama din lume. Pentru că l-am desenat pe Spider-Man cu vișiniu, nu cu roșu. Nu m-a mișcat prea tare, dar asta și pentru că simt că am suficient timp să «repar» tot ce îmi pare că nu am făcut bine până în acel moment. Dar când ai 60 de ani, ce simți? Mai ales când știi că ai făcut atât cât ai putut, știut, priceput. Că ai făcut atât… cât părinții tăi au putut, știut, priceput… cu tine”, a dezvăluit Adela Popescu.