Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai cunoscute cupluri din showbiz-ul românesc. Pe lângă familia frumoasă pe care o au împreună, cei doi și-au clădit adevărate cariere.
Chiar și așa, Adela Popescu a declarat la un moment dat că și-ar dori să poată locui și în alte țări, actrița și prezentatoarea fiind curioasă de cum este să locuiești în țările nordice. Prezentatoarea de la Pro TV spune că nu are momentan destui bani în conturi pentru a face acest lucru.
„Sunt fericită că trăiesc în România, însă visul meu este ca, la un moment dat, să ne putem permite să ne mutăm câte două luni în altă țară. Sunt curioasă cum este în țările nordice”, spune prezentatoarea.
Oricum ar fi, pentru moment, visul prezentatoarei de la Pro TV rămâne doar la stadiul de vis din cauza banilor. Așadar, Adela Popescu va continua să apară pe micul ecran, cu toate că are dor de ducă.
Recent, Adela Popescu le-a povestit celor din mediul online un moment care pentru ea a fost destul de jenant. Cei doi au mers la un local să mănânce, însă deși angajații au anunțat că este ora închiderii Radu Vâlcan nu a dorit să se ridice de la masă.
”Am uitat să vă arăt. Am fost să mâncăm. După 40 de minute au început să strângă, să se pregătească de furtună. Radu nu s-a clintit. Adevărul e că mâncarea arăta foarte bine. Restaurantul era gata (n.r. gol). Radu nu terminase încă. Eu muream de rușine, așa că m-am făcut că plec să cumpăr ceva de la market-ul de lângă. Radu încă mânca”, a mărturisit Adela Popescu.
Prezentatoarea a mai spus că peripețiile nu s-au terminat și că după ce a ajuns acasă, a mai stat puțin apoi a ieșit la alergat.
”După ce am ajuns acasă, a stat 20 de minute ca să se așeze mâncarea și a plecat. Erou modern sau tată inconștient? O să ne spună el când se întoarce”, a mai spus vedeta.