Banca Transilvania este de departe una dintre cele mai bănci prezente în România. Mulți români au accesat măcar un credit la această bancă, iar aici vorbim inclusiv de antreprenorii aflați la început de drum.
Având în vedere că lucrurile merg foarte bine pentru Banca Transilvania, s-a aflat ce planuri are aceasta, dar și ce sume impresionante sunt la mijloc. Banca BCR, principala rivală va avea mult de tras, mai ales după scandalul Schengen.
Ziarul Financiar scrie că Banca Transilvania are în plan să răscumpere 900.000 de acţiuni proprii. Care sunt costurile unei astfel de tranzacții? Potrivit sursei citate vorbim despre un preț minim egal cu preţul de piaţă de la BVB din momentul efectuarii achiziţiei și un preţ maxim de 40 lei.
Asta în condițiile în care în ședința de miercuri, 1 martie, ZF notează că acţiunile TLV erau tranzacţionate la un preţ de 19,6 lei/titlu. Ce urmează mai departe?
Cam toți pașii au fost bifați, scrie sursa citată care subliniază faptul că achiziţia a fost deja aprobată în data de 28 februarie de Consiliul de Administraţie al Băncii şi de asemenea, face parte din programul de răscumpărare care acoperă un total de 4 milioane acţiuni, aprobat de acţionari în aprilie 2022.
În ceea ce priveșe acţiunea de rascumparare, conform Ziarului Financiar, aceasta urmează să fie derulată în intervalul 01.03.2023 – 31.05.2023, deci practic până la finalul lunii martie ar urma să fie finalizată în totalitate.
Cum stă Banca Transilvania în rest și ce mai trebuie să știe clienții? Doar în 2022, un an economic destul de dificil, banca a raportat un profit net de 2,5 mld. lei la nivel de grup. Suma este în creştere cu 23% faţă de anul 2021, subliniază sursa citată.
De asemenea, la rândul lor, activele Băncii Transilvania s-au majorat cu 6% la 140,5 mld. lei. De cealaltă parte însă, veniturile operaţionale au urcat de la 4,9 mld. lei la 6,3 mld. lei, conform datelor publicate de Ziarul Financiar.