Românii care au contract cu ENEL sau cu Hidroelectrica pentru energie vor primi banii înapoi, însă trebuie să facă o cerere în acest sens.
Mai mulți români, printre care și clienți ENEL sau Hidroeletrica, au început deja să primească facturile de regularizare. O parte din ei deja au plătit facturi cu o valoare foarte mare.
Totuși, printre ei se numără și oameni care vor primi banii înapoi de la furnizori.
Vorbim despre clienții care, anul trecut, au consumat mai puțin decât în 2021. Ei vor fi încadrați într-un alt plafon de preț.
Dacă în anul 2021 ai avut un consum mediu anual de peste 100 kW, dar în 2022 ai avut un consum mai mic, atunci furnizorul va înapoi diferența dintre 80 de bani KW/h şi 68 de bani kW/h.
Suma poate fi scăzută din facturile următoare, dar dacă oamenii doresc să primească banii în cont, atunci ei trebuie să facă o cerere.
Indiferent dacă aveau contract cu ENEL, Hidroelectrica sau cu orice alt furnizor de energie electrică și gaze, clienții casnici au avut pe factură unul dintre plafoanele de preț valabile la acel moment.
Dacă consumul lunar a fost până în 100 kWh, atunci prețul era de 68 de bani/kWh.
Dacă consumul lunar era între 100 și 300 de kWh, prețul era de 80 de bani pe kWh.
Din luna septembrie, lucrurile s-au schimbat. Prețul pentru primul consum a rămas același, dar au existat modificări în ceea ce privește al doilea consum.
Așadar, prețul pentru un consum între 100 și 255 kWh era de 80 de bani pe kWh. Diferența de la 255 kWh până la 300 kWh era plătită cu 1,3 lei.
Cei care consumau mai mult de 300 kWh plăteau tot 1,3 lei.