Anca Dumitra a vorbit despre relația pe care o are cu tatăl ei și despre cine este acesta, chiar dacă inițial actrița nu dorea să se afle aceste informații despre părintele ei.
Invitată la un moment dat în podcastul lui Mihai Bobonete, colegul ei din serialul ”Las Fierbinți”, Anca Dumitra a vorbit despre perioada copilăriei și despre modul în care cariera tatălui ei a avut un impact negativ asupra acestei perioade.
Actrița a scos la iveală că tatăl ei a fost cadrul militar și că de multe ori se confrunta cu severitatea acestuia, însă a precizat că și mama sa era la fel de severă.
Unul dintre momentele în care Anca Dumitra s-a lovit de severitatea acestora a fost pe vremea când era adolescentă și priveau direct relațiile acesteia.
”A aflat, dar nu am vrut să afle (n.r. „relația din adolescență”), m-am ținut foarte mult să nu afle și când a aflat n-a fost bine. Mă așteptam la un dezastru, dar a fost mai nasol decât un dezastru, pentru că efectiv nu a vorbit cu mine”, povestea actrița.
Așa cum era de așteptat, tatăl actriței a fost foarte rănit după ce a aflat că aceasta era într-o relație, chiar și după ce Anca Dumitra a împlinit vârsta de 18 ani.
”A fost rănit foarte tare, și apoi la 18 ani când am avut discuția de majorat, căci vorba aceea – făceai petrecere cu toată clasa, atunci întâmplător am zis că e un bun prilej să fac cunoștință. Și în seara aia, cel puțin era prietenos tata și am zis: “Să vezi că de mâine zilele se schimbă, să vezi ce ne vizităm!”, spunea actrița.
Totuși, lucrurile s-au schimbat, după cum spune chiar actrița. Ea a povestit în podcastul lui Mihai Bobonete că tatăl ei a devenit mai înțelegător, chiar dacă s-a schimbat destul de târziu.
”Nu, nimic nu s-a schimbat, s-a reîntors la punctul în care era cu o zi înainte de a face petrecerea. Târziu și greu a acceptat, dar acum e mai înțelegător. Înțelepciunea aia de care ziceai că vine la mine cu vârsta, a venit și la el odată cu vârsta, dar nu mai are chestia asta. Înțeleg că tată de fată fiind…ești un pic mai selectiv cu ce e în jurul fiicei tale!”, spunea Anca Dumitra.