Andreea Mantea este una dintre cele mai apreciate vedete tv din România. Este mereu o prezență cât se poate de pozitivă, iar fanii o apreciază pentru stilul ei aparte.
De ceva timp însă, Andreea Mantea s-a confruntat cu probleme mari cu greutate. Vedeta s-a îngrășat destul de mult, iar nu de puține ori fanii au intrat la bănuieli că ar fi însărcinată.
Adevărul este că Andreea Mantea făcea abuz de mâncare, iar asta o spus-o chiar ea. Mânca nesănătos, nu se putea abține de la dulciuri, asta până când a descoperit un truc care a ajutat-o să slăbească.
Este destul de vizibil că vedeta Kanal D a reușit să scape de câteva kilograme, însă are și un secret. Nu, nu este vorba despre nicio dietă, ci mai degrabă despre o metodă care o ajută să își țină sub control greutatea.
Andreea Mantea folosește metoda Theta Healing. Ce presupune aceasta? Ei bine, vorbim despre o metodă de vindecare de traumele la care a fost supus un om de-a lungul vieții, prin accesarea și reprogramarea subconștientului cu ajutorul unor anumite tehnici specifice.
Terapia este folosită la scară largă și oamenii care se confruntă cu probleme fizice sau emoționale au remarcat schimbări pozitive după aplicarea ei.
Asta s-a întâmplat și în cazul celebrei Andreea Mantea. Vedeta a încercat fel de fel de diete, însă ulterior se îngrășa la loc. Totul până a încercat Theta Healing, metoda pe care o folosește chiar și acum.
”Consider că asta mi se potrivește cel mai bine, asta a dat roade și asta fac. Dacă spun că am slăbit prin Theta Healing, că mi-am dorit, nu o să mă creadă nimeni. Dar real, asta s-a întâmplat.
Înainte luam salată să pot să slăbesc, să scap de câteva kilograme și mă îngrășam, rețineam apă, se umfla organismul, crăpa pielea pe mine”, a mărturisit vedeta Kanal D.