Mare atenție! Se dau bani mai mulți pentru această cătegorie de români. Vezi dacă te încadrezi ș ice condiții trebuie să îneplinești pentru a-i putea primi.
Mii de români primeșc vești foarte bune! Chiar din această lună valoarea acestor tichete fost majorată.
Valoarea tichetelor de creșă, majorată
Valoarea tichetelor de creșă a fost majorată. Este vorba despre 10 lei în plus, începând cu luna octombrie. Aceste tichete se acordă angajaților care nu beneficiază de concediu pentru creșterea copilului care are vârsta de sub doi ani sau copii cu handicap de până la trei ani.
Documentul a fost deja publicat în Monitorul Oficial. Acesta anunță faptul că tichetele de creșă se majorează de la 450 de lai lunar la 460 de lei, valoare care se va păstra până în luna martie a anului viitor.
Aceste tichete se pot folosi numai pentru plata taxei de creșă unde copilul este înscris. Tichetele se acordă numai unuia dintre părinți sau tutorelui. De aceste tichete de creșă nu pot beneficia asistenţii maternali profesionişti sau persoanele la care este găzduit copilul şi pentru care s-a aplicat măsura plasamentului în regim de urgenţă.