Anunț important pentru românii care au lucrat în grupa I-a de muncă. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a precizat că a fost finalizată recalcularea pensiilor persoanelor care au lucrat în această grupă, dar care nu au beneficiat de punctajul aferent.
Așadar, vorbim despre 81 000 de pensii. Potrivit ministrului, 76 000 dintre acești pensionari au primit deja banii din urmă.
„S-a finalizat recalcularea pensiilor persoanelor care au lucrat în grupa I-a de muncă, dar care nu au beneficiat de punctajul aferent, atunci când s-au pensionat. Este vorba despre 81.000 de persoane, dintre care 76.000 au primit, deja, banii din urmă, diferențele pentru perioada scursă de la 1 octombrie 2018, așa cum prevede Legea 221. Restul vor primi banii luna aceasta”, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Muncii.
Marius Budăi a precizat că ministerul pregătește o ordonanță de urgență prin care să le fie recunoscute aceste drepturi și persoanelor care au lucrat în subteran, la întreprinderile de prospecțiuni geologice.
„Este vorba de 2.000-3.000 de persoane în toată țara”, a spus ministrul Muncii și Justiției Sociale.
Pensiile a cinci milioane de români au fost majorate de la 1 septembrie. Punctul de pensie a crescut la 1.265 de lei.