Românii care stau la bloc trebuie să știe că Uniunea Europeană a venit cu o nouă modificare, care trebuie aplicată de toate statele membre, inclusiv de România.
Un nou proiect de ordonanță, care așteaptă acum avizul Consiliului Economic și Social (CES), prevede ca blocurile din România să aibă consumul pentru încălzire, răcire și apă caldă separat. Acest lucru se aplică la orice apartament sau spațiu care nu este destinat locuirii.
Proiectul prevede ca cei care stau la bloc să monteze repartitoare și contoare pentru căldură ce pot fi citite de la distanță până în anul 2027. Acesta mai prevede și ca imobilele de tip condominiu și clădirile mixte racordate la sistemul centralizat de energie termică să aibă contoare individuale până la data de 1 ianuarie 2023. Același scenariu se aplică și pentru imobilele care au o sursă centrală de încălzire.
„În măsura în care este posibil din punct de vedere tehnic, rezonabil din punct de vedere financiar şi proporţional în raport cu economiile de energie potenţiale, consumatorii finali de gaze naturale, încălzire centralizată, răcire centralizată şi apă caldă menajeră sunt dotaţi cu contoare individuale la preţuri competitive, la care vor avea acces digitalizat, care reflectă exact consumul real de energie al consumatorilor finali şi care furnizează informaţii despre nivelul și profilul de consum, despre timpul efectiv de utilizare”, arată proiectul de ordonanță.
Proiectul de ordonanță mai spune că românii care stau la bloc trebuie să știe că anumite asociații de proprietari sunt exceptate de la această regulă, iar aici avem, bineînțeles, acele asociații de proprietari care demonstrează că dotarea cu aceste contoare și repartitoare nu este rentabilă. De asemenea, mai este menționat că aceste asociații de proprietari pot folosi și alte metode alternative pentru măsurarea consumului de energie termică.
„(…) „se creează cadrul necesar realizării de noi economii anuale, pentru perioada 2021-2030 și se stabilesc metodele de calcul și monitorizare a cantității obligatorii de economii de energie care trebuie aplicate în vederea atingerii obiectivului național de eficiență energetică”, arată expunerea de motive.