În fiecare an, în prima sâmbătă din noiembrie, creștinii-ortodocși sărbătoresc Sâmbăta Morților sau Moșii de Iarnă. În această zi specială, în biserica sunt pomeniți oamenii care nu au avut parte de slujbe rânduite la înmormântare.
Datini străvechi arată că sufletele morților ar veni în această zi pe pământ, în timp ce credincioșii dau de pomană mâncare gătită pentru că spiritele să nu vină la ei. Astăzi, conform obiceiurilor străbune trebuie să se dea de pomană sarmale, plăcintă, vin, colivă, colaci, fructe sau chiar și lumânări aprinse. La mormintele rudelor oamenii trebuie neapărat să aprindă cel puțin două lumânări, care au rolul de a încălzi sufletele morților, potrivit calendarulortodox.ro.
Este interzis ca astăzi să se lucreze. Toate femeile care nu țin cont de acest avertisment sunt pedepsite să tremure precum piftia și să li se întoarcă pomană dată. Mai mult, această zi trebuie respectată cu sfințenie pentru a te feri de nebunie, spun datinile străbune.
„Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta credință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gândul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri luminoase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată durerea, întristarea și suspinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.
Dăruiește-le lor și nouă Împărăția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veșnice și desfătarea vieții Tale celei nesfârșite și fericite.
Că Tu ești învierea și odihna adormiților robilor Tăi (numele), Hristoase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și Bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!”