Mare atenție! Anunț care vizează milioane de români. Se schimbă regulile la plata cu cardul. Totul se va aplica de la data de 14 septembrie. Mai aveți foarte puțin timp pentru a afla toate detaliile.
Dacă ai un card de credit sau de debit pe care îl folosești cu regularitate trebuie să știi că regulile se schimbă radical.
Se întâmplă de pe 14 septembrie
Chiar de sâmbăta acesta devin aplicabile prevederile europene de protejare a acestor operațiuni cu cardul. Acest Regulament, direct aplicabil în România, stabileşte cerinţele tehnice şi măsurile de securitate pentru autentificarea strictă a clienţilor şi pentru comunicarea în condiţii de siguranţă cu terţii prestatori de servicii de plată.
Aceştia vor putea oferi consumatorilor, la cererea şi pe baza consimţământului lor, noi tipuri de servicii de plată, cu privire la conturile de plăţi accesibile online ale consumatorilor deschise la bănci sau la alţi prestatori.
La plăţile online cu ajutorul cardului, pe lângă parola 3D Secure primită prin SMS la numărul de telefon înregistrat în sistem, va trebui să introduceţi şi un cod static format din ultimele 4 cifre ale codului numeric personal (CNP), respectiv din ultimele 4 caractere ale numărului de paşaport, dacă nu aveţi CNP.
Se aplică o nouă regulă şi pentru plăţile făcute fără PIN
Pentru unele plăţi contactless la POS va fi necesar să introduceţi codul PIN.
După fiecare 5 plăţi contactless consecutive de sub 100 de lei/30 EUR, următoarea plată va trebui să fie autorizată prin codul PIN.
Dacă alegeţi să oferiţi acces la conturile de plăţi deschise la băncile din România unui Terţ PSP, cum ar fi o companie fin-tech sau altă bancă, ar trebui să aveţi control asupra permisiunilor şi informaţii complete în orice moment privind datele la care are acces respectivul terţ.
Cele mai multe bănci româneşti îşi notifică în aceste zile clienţii cu privire la noile condiţii şi le comunică actualizări ale contractelor, aplicabile din 14 septembrie.
Cei de la ING Bank au trimis încă de miercuri clienţilor o notificare prin care-i anunţă că, începând de sâmbătă, 14 septembrie, plata cu cardul online sau în magazine se va schimba, ca urmare a intrării în vigoare a cerinţelor obligatorii impuse de directiva europeană de plăţi
Cum se vor face plățile
Plăţile pe Internet şi în magazine se vor efectua în baza aplicării procedurii de autentificare strictă a clienţilor cu anumite excepţii (plăţi de valoare mică sau plăţi recurente). Asta înseamnă că vor trebui parcurşi câşiva paşi adiţionali pentru validarea/autorizarea plăţilor în online şi în magazine.
La plăţile online cu ajutorul cardului, pe lângă parola 3D Secure primită prin SMS la numărul de telefon înregistrat în sistem, va trebui să introduceţi şi un cod static format din ultimele 4 cifre ale codului numeric personal (CNP), respectiv din ultimele 4 caractere ale numărului de paşaport.
Pentru unele plăţi contactless la POS va fi necesar să introduci codul PIN. Regulamentul UE prevede că după fiecare 5 plăţi contactless consecutive de sub 100 de lei/30 de euro, următoarea plată va trebui să fie autorizată prin codul PIN.
Dacă alegeţi să oferiţi acces la conturile de plăţi deschise la băncile din România unui Terţ PSP, cum ar fi o companie fin-tech sau altă bancă, ar trebui să aveţi control asupra permisiunilor şi informaţii complete în orice moment privind datele la care are acces respectivul terţ, conform capital.ro.