Ați putea crede că a trecut vremea țepelor cu numere de telefon din străinătate care dau beep-uri. Ei bine, nu. Se întâmplă în continuare, cu aceeași rată de succes, mai ales că nici companiile de telefonie mobilă și nici autoritățile nu pot sau nu vor să facă nimic. Ținând cont de cum s-au descurcat în cazul Caracal este și greu să mai ai pretenții.
Mai mulți cititori ne-au alertat că au primit mai multe apeluri de la numere de telefon necunoscute, iar când au sunat înapoi nimeni nu a răspuns. În schimb s-au trezit la final de lună cu facturile încărcate. Apelurile întoarse vă pot costa de la 2-3 euro pe minut până la 100 de euro, așa că aveți grijă ce numere necunoscute sunați înapoi.
Dacă ați sunat o dată înapoi la un număr, deveniți deja carne de tun pentru hackeri. În orele următoare veți primi zeci de apeluri de pe diverse numere din străinătate, care nu se vor opri decât atunci când veți reuși să răspundeți la unul. Apoi, infractorii cibernetici vor reveni însă în forță. Trebuie să aveți nervii tari și să NU sunați înapoi pentru că oricum vă va răspunde doar un robot care vă va lua banii.
+37330004240 sau în loc de 0 de la final orice altă cifră
+50277836884
+50278611634
+12645833868
Infractorii cibernetici pot intra cu ușurință în posesia a sute de mii de numere de telefon, cumărându-le de pe piaţa neagră. Și asta pentru că se vând baze de date cu enorm de multe contacte din întreaga lume. Mai mult decât atât, mulți adună informațiile care duc spre numărul de telefon chiar de pe rețelele de socializare, care permit acestă facilitate.
O soluţie pentru a scăpa de neplăceri este să instalaţi aplicaţii care identifică numerele de telefon de tip spam. Ele ar trebui să vă avertizeze dacă primiţi un apel-problemă.