Se schimbă din nou legea pensiilor, asta după ce ani de zile toate partidele s-au lăudat că au lucrat la un cadru legislativ corect pentru toți românii. În realitate, nimic nu a fost îndreptat. Dezechilibrele continuă să existe, însă vestea bună este că pentru a primi banii din PNRR, guvernanții trebuie să efectueze o serie de modificări.
Sistemul de pensii trebuie schimbat așadar pentru a intra în normalitate. În prezent, sunt români care primesc mii de euro lunar, deși nu au contribuit deloc cu bani. Acest lucru se întâmplă doar în România, iar autoritățile de la Bruxelles impun practic corectarea acestei anomalii.
Obiectivul impus de reforma obligatorie din domeniul pensiilor „îl reprezintă realizarea unui nou cadru legislativ care să corecteze inechitățile din sistemul de pensii, să răspundă Recomandărilor Specifice de Țară (RST) 2019 și 2020, să asigure sustenabilitatea și predictibilitatea sistemului și să respecte principiul contributivității în raport cu beneficiarii drepturilor de pensie”, conform PNRR.
Mai exact, acest lucru înseamnă adoptarea unei noi legi a sistemului public de pensii, simultan cu înlocuirea Legii 127/2019 (a cărei intrare în vigoare a tot fost amânată, iar legea n-a ajuns să se aplice până acum), inclusiv eliminarea unei perioade fixe stabilite de contributivitate de 25 de ani.
După cum și-a asumat Guvernul PSD-PNL prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în acest an ar trebui să apară un nou cadru legislativ în domeniul pensiilor, pentru a corecta dezechilibrele conținute de Legea 127/2019.
Termenul stabilit prin PNRR pentru intrarea în vigoare a noii legi privind sistemul de pensii, care să înlocuiască Legea nr. 127/2019, este sfârșitul lunii martie 2023.
Prevederile Legii 127/2019 vor fi analizate, iar cele ce nu afectează sustenabilitatea sistemului de pensii publice pe termen lung vor fi preluate în noua lege.
În esență, prin noua lege se dorește introducerea unei noi formule de calcul bazate pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar potrivit principiului contributivității. Se încearcă astfel corectarea unora dintre inechitățile sistemului public de pensii, prin eliminarea indicelui de corecție și a stagiului complet de cotizare diferit.
Astfel, o să apară o nouă formulă de calcul al pensiei, ce are ca principiu de calcul produsul dintre numărul total de puncte cu valoarea unui indicator de pensie, un mecanism de indexare standard și sustenabil financiar, care ar asigura predictibilitatea pe termen mediu și lung a cheltuielilor cu plata pensiilor.
Apoi, noua lege va stabili că toate dosarele de pensii aflate în plată vor fi evaluate, pentru ca ulterior să fie recalculate. Așadar, pensiile vor crește, dar vizate de creștere vor fi, în principal, cele mici.
În plus, se vor introduce mai multe măsuri ce au ca scop stimularea rămânerii în activitate și majorarea voluntară a vârstei standard de pensionare până la 70 de ani, ținând cont de creșterea speranței de viață, și, până în 2035, se va egaliza vârsta legală de pensionare pentru bărbați și femei la 65 de ani.