Este o adevărată surpriză pentru toată lumea. Nimeni nu se aștepta, dar și aceste pilule au fost descoperite. Au apărut anticoncepționalele pentru bărbați. S-a aflat și de când vor apărea în farmacii, dar și cât de sigure sunt acestea.
Dacă până acum doar doamnele și domnișoarele se puteau proteja cu pilule contra sarcinilor nadorite, acum și bărbații pot lua astfel de medicamente. Pilula create special pentru bărbați a trecut deja testele, iar specialiștii o consider foarte sigură.
Când vor apărea pe piață anticoncepționalele
Cercetătorii de la Universitatea din Washington, în colaborare cu cei de la BioMed, institutul de cercetare din Los Angeles, au vrut să creeze și alte metode contraceptive pentru bărbați în afară de prezervative și procedura de vasectomie, motiv pentru care au făcut o pastilă cu efect contraceptiv.
Anticoncepționalele 11-beta-MNTDC conțin testosteron modificat care îşi combină activitatea cu hormoni masculini, precum androgen, dar şi progesteron. Acestea au fost testate pe un grup de bărbați sănătoși, iar rezultatele au fost mulțumitoare. „Rezultatele sugerează că pastila, care combină două activităţi hormonale, va reduce producţia de spermă, dar în acelaşi timp va păstra libidoul”, a declarat medicul Christina Wang, de la institutul de cercetare din Los Angeles (LA BioMed), conform BBC.co.uk.
Specialiștii și-au dorit să creeze o pastilă zilnică ce îi protejează pe bărbați fără să le afecteze libidoul sau erecțiile. Din primele teste, doar 5 din 30 au avut ușoare probleme, dar nu au întrerupt tratamentul.
Experimentul va continua la o scară mai largă, iar dacă pastilele vor trece în continuare testul toleranței și al siguranței, va dura 10 ani până acestea vor fi distribuite pe piață.