Grecia reprezintă una dintre destinațiile preferate ale românilor când vine vorba despre vacanța de vară. Anul acesta, însă țara s-a confruntat cu mai multe probleme, care pot provoca probleme economice serioase, în contextul în care turismul are o pondere foarte importantă în PIB-ul ei.
Mai întâi incendiile, dublate de câteva cutremure, nu foarte puternice, din fericire, iar acum virusul West Nile alertează serios turiștii. Ministerul Afacerilor Externe avertizează românii cu privire la pericolele acestui virus, în special în perioada verii.
„Până în prezent au fost raportate un număr de 25 de cazuri, dintre care două persoane au decedat. Se recomandă să se folosească îmbrăcăminte care să acopere cea mai mare parte a corpului şi, de asemenea, să folosească repelente şi spray atât pentru corp, cât şi pentru mediul înconjurător”, se precizează într-un comunicat al MAE transmis către mass media duminică.
Potrivit aceleiaşi surse, regiunile afectate până în momentul de față sunt Katerini, Topeiros Xanthi, Nestos Kavala, Larisa, Sofades Kaditsas, East Attica şi Spata.