Bătaie de joc! Salariile uriașe de la CNAS, medicii îngenunchiați

02 aug. 2019
Bătaie de joc! Salariile uriașe de la CNAS, medicii îngenunchiați

Plătim taxe, impozite, contribuții la asigurările de sănătate, dar când vine vorba să beneficiem de serviciile asigurate de statul român, de cele mai multe ori, ele sunt deplorabile. Și asta se întâmplă în special din cauza unor angajați instalați în funcții publice, pe criterii politice, care habar nu au de ceea ce ar trebui să facă, scrie bugetul.ro.

Într-o astfel de situație se găsesc și cei care lucrează la Casele de Asigurări de Sănatate din întrega țară. De exemplu, directorii încasează lunar mai mult decât președintele României. Bugetul.ro a prezentat deja cazul Niculinei Sandu, directoarea Casei Județene de Asigurări Dâmbovița, care ocupă funcția de director fără să fi dat concurs. Ea are un salariu de peste 17.000 de lei pe lună brut. A finalizat studiile economice la o vârstă înaintată, la Universitatea Valahia din Târgoviște în 5 ani, pentru că le-a făcut la distanță. Niciodată nu a excelat din punct de vedere profesional, însă s-a bucurat de sprijinul președintelui PSD, Adrian Țuțuianu și iată ce repede a progresat!

Deși mare parte a angajaților, sindicatele și medicii se plâng de modul în care administrează CJAS Dâmbovița, deși există un dosar penal pe numele ei și nenumărate plângeri la CNAS împotriva ei, ea continuă să fie director ILEGAL. Așa ceva este posibil doar în România și cu sprijinul CNAS, instituția condusă până nu demult de Marian Burcea, un director care a furat milioane de euro de la cei mai bolnavi dintre bolnavi. Acesta a fost arestat preventiv, însă momentan lucrurile nu par să se fi schimbat prea mult în instituție, deși a fost instalat un președinte nou, care promitea schimbarea în bine. Laurențiu Teodor Mihai conduce CNAS, însă doar de la sfârșitul lunii noiembrie.

Așadar în timp ce mulți medici sunt umiliți de angajați ai Caselor de Asigurări și tratați ca niște infractori, salariile lor sunt uriașe. Un medic de familie nici nu poate visa la sumele pe care le încasează cei de la Casele de Asigurări de Sănătate. Pot doar spera să câștige cât șoferul instituției de exemplu.

Pe lângă acest lucru, angajați ai CJAS Dâmbovița, răspândesc informații printre pacienți că medicii fură și că au salarii uriașe, ceea ce este extrem de fals. Până acum s-a dovedit că cei care au furat de la bolnavi au fost chiar cei care lucrau în instituție.

Ce salarii au cei de la CNAS? Salariile sunt valabile și în provincie

Mai bine de 60% dintre angajaţii aflaţi pe statele de plată ale CNAS în luna octombrie a anului 2017 au fost remuneraţi cu salarii nete cuprinse între 5.000 de lei şi 6.000 de lei, reiese din datele oficiale ale instituţiei analizate de Economica.net. Mai mult, 18 salariaţi ai CNAS au câştigat în octombrie peste 10.000 de lei „în mână”.

Economica a studiat lista salariilor plătite în luna octombrie 2017 salariaţilor CNAS, instituţia care gestionează un buget de 28,81 miliarde lei în 2017. Iată cele mai importante concluzii pe care le-am găsit:

61% dintre angajaţii aflaţi pe statele de plată ale CNAS în octombrie 2017, adică 155 dintre ei, au câştigat între 5.000 de lei şi 6.000 de lei „în mână”, rezultă din datele oficiale ale instituţiei analizate de Economica.

De exemplu, angajaţii CNAS care performează în poziţia de consilier grupa superior, clasa 72 la una dintre direcţiile enumerate mai jos au încasat în luna octombrie salarii nete de aproape 5.300 de lei.

  • Resurse Umane, Salarizare şi Evaluare Personal;
  • Serviciul Relaţii cu Asiguraţii, Presă şi Purtător de Cuvânt;
  • Serviciul Medical;
  • Direcţia Financiar Contabilitate;
  • Direcţia Juridic şi Contencios Administrativ;
  • Secretariat CA;
  • Directia Acorduri Internaţionale;
  • Directia Logistica Patrimoniu Achizitii Publice;
  • Directia Reglementari si Norme de Contractare;
  • Direcţia Farmaceutic Clawback Cost Volum.

Spre comparaţie, salariaţii CNAS, care lucrează pe poziţia de consilier grupa superior, clasa 72 la Direcţia Buget, au încasat în octombrie salarii nete de 5.519 lei, reiese din datele oficiale ale instituţiei, pe care le-am comparat.

Angajaţii CNAS care performează în funcţia de consilier superior la Direcţia Antifraudă sau la Biroul Stategie Anticorupţie din cadrul CNAS au câştigat în octombrie sub 5.100 de lei.

Cele mai mari salarii plătite la CNAS

18 angajaţi au CNAS au avut în octombrie salarii mai mari de 10.000 net lunar. Cel mai bine plătit salariat al CNAS este directorul general (grupa 2, clasa 90) care a câştigat un salariu net de 15.275 lei în luna octombrie, conform informaţiilor transmise de instituţie şi analizate de Economica.

Muncitorii angajaţi la CNAS au câştigat în octombrie salarii de aproape 2.100 de lei „în mână”

Concret, muncitorii calificaţi I clasa 24, angajaţi la Directia Logistica Patrimoniu Achizitii Publice, au încasat salarii nete de 2019 lei în luna octombrie.

Şoferii CNAS, plătiţi cu circa 2.500 de lei net în octombrie

De exemplu, şoferii treapta 1, clasa 24 care lucrează la Direcţia Logistică Patrimoniu Achiziţii Publice au câştigat în luna octombrie 2017 salarii nete de 2.444 de lei, 2.497 de lei şi de 2.498 de lei, potrivit datelor oficiale ale CNAS.

Referenţii angajaţi la CNAS au câştigat între circa 2.500 de lei şi 3.100 de lei net în octombrie

Spre exemplu, poziţia de referent grupa superior clasa 42 a fost plătită cu salarii nete de la circa 2.500 de lei până la 3.100 de lei, în funcţie de direcţia la care lucrează angajaţii CNAS, astfel:

  • salariu net de 2.471 lei la Direcţia Financiar Contabilitate;
  • salariu net de 2.995 de lei la Direcţia Logistică, Patrimoniu, Achiziţii Publice;
  • salariu net de 3.084 de lei la Direcţia Reglementări şi Norme de Contractare.

Un salariat angajat ca referent grupa superior clasa 42 la Direcţia Logistică, Patrimoniu, Achiziţii Publice a avut un salariu net de 2.995 de lei în luna octombrie.

Postul de referent specialitate grupa superior clasa 57 din cadrul Direcţiei Logistică Patrimoniu Achiziţii Publice a fost remunerat cu un salariu net de 2.535 lei în octombrie.

Salariatul angajat ca referent grupa IA clasa 40 la Direcţia Reglementări şi Norme de Contractare a câştigat în octombrie un salariu de 2.640 de lei „în mână”.

Poziţia de referent superior la Direcţia Tehnologia Informaţiei şi Control Manager a fost plătită cu un salariu net de 3.115 lei în octombrie.

Bugetul CNAS, aprobat prin Legea bugetului de stat, se ridică la 28,81 miliarde lei în 2017 şi este cu 10,42% mai mare decât în 2016.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este instituţie publică, autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică, care administrează sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi, implicit, fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS).
Principalele surse de venit ale FNUASS sunt contribuţiile angajatorilor şi ale asiguraţilor (CASS), precum şi taxa clawback plătită de producătorii de medicamente. Cei mai mulţi bani colectaţi la fondul de sănătate sunt cheltuiţi pe serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale decontate de Casa de Asigurări. De exemplu, în 2016, 23,93 de miliarde de lei din banii colectaţi la FNUASS au fost cheltuiţi pe decontarea serviciilor medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale.

Sursa foto: stirileprotv.ro