Dacă ești client la Banca Transilvania ori BCR ar fi bine să știi că cele două bănci, la fel ca și altele, au depus eforturi majore în acest weekend.
Dacă vă amintiți bine viitorul Credit Suisse Bank a fost în joc. Astfel, conform ultimelor informații, instituțiile financiare au lucrat de zor întreg weekend-ul astfel încât totul să fie în regulă.
Și având în vedere că Banca Transilvania este lider în România și nici BCR nu e mai prejos, sunt șanse ca și cele două bănci să fi fost implicate. Ce s-a întâmplat totuși în weekend?
În urmă cu ceva timp ă s-a aflat că UBS a cumpărat rivalul său elvețian într-o tranzacție globală de 3 miliarde de franci elvețieni (aproximativ 3 miliarde de euro). Asta reprezintă un discount considerabil față de prețul de închidere de vineri.
În ciuda faptului că nu sunt clare toate detaliile și implicațiile tranzacției, investitorii se întreabă dacă nu cumva trăim din nou anul 2008. Mai exact, există temeri ca nu cumva criza financiară de atunci să revină.
Iar dacă s-ar întâmpla asta, atunci evident că și Banca Transilvania, BCR, ori alte bănci prezente și în România vor fi afectate. Și totuși de ce ajung să dea băncile faliment?
Wall Street scrie că există două motive principale și anume credite neperformante sau probleme legate de lichiditate. Iar primul caz este cel care a provocat criza financiară din 2008.
Cu alte cuvinte, oamenii nu și-au putut plăti creditele ipotecare, iar pierderile s-au propagat în cascadă în sistem. Acum însă problema este cu totul alta. Mai exact, ratele dobânzilor au crescut atât de mult încât băncile au avut probleme în a păstra depozitele și în a-și gestiona portofoliile de investiții, ajungând să aibă probleme de lichiditate.
Ce s-a întâmplat în 2008? După criza financiară de atunci și din 2010, băncile europene au devenit acum mai strict reglementate, cu o lichiditate mai mare și cu rezerve de capital mai mari.
Mai mult de atât, autoritățile globale răspund acum mai rapid, mai energic și cu mai multă forță, dacă este nevoie. Totuși, îngrijorările cu privire la un posibil faliment predomină în continuare. Iar aici nu sunt vizate nume de bănci în mod direct, ci este valabil în întreg sectorul bancar.