Acum patru ani Florin Busuioc a suferit un infarct. A luat o pauză de la aparițiile sale de pe micile ecrane, iar lucrurile păreau că s-au aranjat în viața sa, cel puțin până acum.
Chiar Florin Busuioc povestește că una dintre marile probleme care i-au dat mari bătăi de cap după infarct au fost kilogramele acumulate. A avut perioade super stresante și a depășit 100 de kilograme, însă nu pentru puțin timp.
”Am avut mai multe perioade. Am avut o perioadă în care tot așa, de stres, m-am îngrășat foarte tare, aveam 110 kg. După aceea am slăbit la 98, apoi m-am îngrășat din nou la 104-106 și acum am 106 kg.
Și trebuie să slăbesc până la 88, cel mai puțin atât ar trebui, ar trebui să am vreo 80 dacă mă întrebi pe mine, hai și 90 e bine. Dar să slăbești 16 kg e complicat”, a mărturisit actorul pentru impact.ro.
Infarctul pentru Florin Busuioc a fost un moment de cumpănă. Actorul a decis să renunțe complet la fumat, însă evident, asta a dus la favorizarea creșterii în greutate. Iar pentru că o greutate mare afectează inima, dar și alte organe, actorul are de dus acum o altă luptă dificilă, drept urmare este în căutarea unui nutriționist pe măsură.
”Trebuie, obligatoriu să ajung la nutriționist. Am o nutriționistă bună. Dacă ați văzut-o pe Greta de la Măruță, care a slăbit 25-30 kg, aș vrea să merg la nutriționista ei, da”, a mai dezvăluit Florin Busuioc.
Să nu uităm nici că Florin Busuioc a fost infectat de două ori cu COVID-19 și a stat chiar și internat în spital timp de două săptămâni, însă în ciuda problemelor sale de sănătate, acesta a reușit să își revină.