România a intrat în forță în valul patru al pandemiei, iar Bucureștiul se apropie de cel mai dezastruos scenariu de până acum. Comitetul Municipal București pentru Situații de Urgență (CMBSU) se reunește în ședință de urgență pentru a decide ce se va întâmpla cu Capitala.
Joi, datele erau mai rele ca niciodată. Bucureștiul a trecut de incidența de 11 la mia de locuitori, în ciuda carantinei de weekend care a fost impusă. Deci care ar putea fi urmărtorul secnariu?
Vom știi ce măsuri se iau imediat după ce CMBSU va finaliza ședința de urgență, însă până atunci, temerile sunt mari chiar și în rândul președintelui CNCAV, Valeriu Gheorghiță.
El a mărturisit că România se apropie de scenariul Italiei. Spitalele, atât din București, cât și din restul țării au ajuns să fie pline, atât de pacienți infectați, cât și de persoane care suferă de alte boli și au nevoie de intervenții urgente.
”Mi-e teamă că deja suntem în acest scenariu. Este cât se poate de evident că spitalele și unitățile de primiri urgență sunt asaltate. Sunt copleșite în momentul de față de pacienți diagnosticați cu COVID-19, lăsând de o parte celelalte categorii de boli, urgențele, accidentele rutiere, arsurile, care vedem că se întâmplă în fiecare zi și care generează victime care au nevoie de asistență medicală”, a spus el.
Mai mult de atât, indiferent de vaccin și de incidența dintr-o localitate, coordonatorul CNCAV recomandă prudență continuă. Dacă măsurile nu sunt respectate, situația se agravează, iar toată presiunea se va resimți atât pe medicii din spitale, cât și pe persoanele care au nevoie de îngrijiri urgente și nu mai au locuri disponibile.
”Nu trebuie să lăsăm garda jos. Trebuie să înțelegem că dacă nu rămânem solidari, nu respectăm măsurile de protecție, va fi extrem de complicat să depășim acest val 4. Putem să creștem cât putem numărul de paturi la terapie intensivă, putem să creștem capacitatea de internare, lupta nu va fi în felul acesta câștigată. Trebuie să limităm numărul de cazuri care apar zilnic”, a punctat Valeriu Gheorghiță.